Ikea îşi va închide singura fabrică din SUA din cauza costurilor ridicate

Grupul suedez Ikea îşi va închide în luna decembrie singura sa fabrică din SUA, amplasată la Danville, statul Virginia, deoarece este mai eficient să fabrice produsele în Europa şi să le importe în SUA, a anunţat luni cel mai mare retailer de mobilă din lume, informează AFP, scrie Agerpres. 
Economica.net - mar, 16 iul. 2019, 05:40
Ikea îşi va închide singura fabrică din SUA din cauza costurilor ridicate
Aproximativ 300 de locuri de muncă vor fi afectate de închiderea acestei uzine deschise în 2008 şi care producea etajere din seria Kallax şi mobilier din seria Besta vândute în SUA şi Canada. 

„Structura costurilor de producţie la Danville este prea mare, în special când este vorba de materiale de bază, ceea ce provoacă tarife semnificativ mai mari decât alte fabrici Ikea care realizează produse similare în Europa”, a explicat compania suedeză. În consecinţă, „după o analiză aprofundată, s-a decis că nu există condiţii pentru a continua să producem la Danville”, a adăugat Ikea,  scrie Agerpres. 

Anunţul privind închiderea acestei uzine, amplasată într-un stat cheie pentru următoarele alegeri prezidenţiale din SUA, ar putea declanşa critici din partea preşedintelui Donald Trump, care face presiuni asupra grupurilor industriale pentru ca acestea să renunţe la proiectele lor vizând închiderea de facilităţi de producţie. 

Ikea, compania care are 24 de fabrici de mobilă în nouă ţări, cu aproximativ 20.000 de angajaţi, a precizat că va face tot ce este posibil pentru a ajuta salariaţii afectaţi să găsească un nou loc de muncă sau să urmeze un program de pregătire profesională. 

În România, la finele lunii iunie Ikea a inaugurat cel mai mare magazin al companiei din sud-estul Europei. Magazinul de pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală este cel de-al doilea magazin în România, după cel amplasat în zona de nord a Bucureştiului, în Băneasa. Pe lângă cele peste 500 de locuri de muncă din domeniul construcţiilor care au fost create în timpul construcţiei magazinului Pallady, aproximativ 600 de angajaţi vor fi parte din familia Ikea odată cu deschiderea noului magazin. 
În cei 12 ani de prezenţă în România, Ikea a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă, pe plan local. 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul, cea mai importantă sursă de petrol a României, oprește livrările prin Marea Neagră după atacurile asupra petrolierelor care transportă țițeiul
Kazahstanul, cea mai importantă sursă de petrol a României, oprește livrările prin Marea Neagră după atacurile asupra ...
Kazahstanul a fost obligat să oprească transportul de țiței către principalul său terminal de export de pe coasta rusească a Mării Negre, de unde țițeiul pleacă spre piețele globale,......
Primele proiecte energetice înscrise la licitația pentru racordarea la rețeaua electrică. Romgaz are două parcuri fotovoltaice și o baterie, cine mai e pe listă
Primele proiecte energetice înscrise la licitația pentru racordarea la rețeaua electrică. Romgaz are două parcuri fotovoltaice ...
Transelectrica a publicat recent lista cu proiectele energetice care s-au înscris la licitația pentru alocarea capacității ...
Exporturi de porumb către Turcia de 167.000 de tone. România rămâne al treilea cel mai mare furnizor, dar cantitățile sunt de peste două ori mai mici
Exporturi de porumb către Turcia de 167.000 de tone. România rămâne al treilea cel mai mare furnizor, dar cantitățile ...
România continuă să rămână al treilea cel mai mare furnizor de porumb pentru Turcia, după Ucraina și Rusia, însă ...
Competiția pentru mărfurile din Asia se mută în Europa. Unde se poziționează România
Competiția pentru mărfurile din Asia se mută în Europa. Unde se poziționează România
Companiile europene și asiatice mută tot mai multe capacități de producție și depozitare în Europa Centrală și de ...