FOTO Aproape 80% din români și-ar pune pompă de căldură cu o condiție. Cum ar putea scădea costul instalării inițiale-SONDAJ

Jumătate dintre români și-ar instala o pompă de căldură dacă ar trebui să schimbe mâine sistemul de încălzire. Mai mult, spune un sondaj popularizat de producătorul și distribuitorul Ariston, numărul doritorilor ar urca spre 80% dacă ar primi un sprijin financiar pentru a acoperi instalarea inițială.
Economica.net - mie, 28 oct. 2026, 16:46
FOTO Aproape 80% din români și-ar pune pompă de căldură cu o condiție. Cum ar putea scădea costul instalării inițiale-SONDAJ

Pompele de căldură devin un subiect de interes pentru români, iar 76% dintre români ar fi interesați de o evaluare  gratuită a locuinței care să îi ajute să afle ce tip de sistem s-ar potrivi  locuinței lor, arată cel mai recent sondaj realizat de iVox Research pentru Ariston.

Interesul pentru această tehnologie devine mai vizibil atunci când respondenții sunt puși în situația concretă de a-și schimba actualul sistem de încălzire. Dacă ar trebui să facă această schimbare în următorii doi-trei ani, 22% ar lua în calcul o pompă de căldură, iar 27% un sistem hibrid, care combină o centrală termică și o pompă de căldură.

Astfel, pentru 49% dintre respondenți, pompa de căldură apare, singură sau într-un sistem hibrid, printre opțiunile luate în calcul, în timp ce 21% ar opta pentru o centrală termică.

„Pentru prima dată vedem că pompa de căldură intră în grupul principalelor opțiuni pe care românii le iau în calcul atunci când se gândesc la înlocuirea sistemului de încălzire. Cumulat, aproape jumătate dintre respondenți ar alege fie o pompă de căldură, fie un sistem hibrid, ceea ce confirmă că piața trece de la etapa de informare la etapa în care consumatorii analizează concret alternative. Datele studiului confirmă că principala barieră rămâne costul inițial, iar programele de sprijin pot avea un rol important în facilitarea accesului la pompe de căldură”, declară Cătălin Drăgulescu, CEO Ariston România.

Când vine vorba despre alegerea unei pompe de căldură, cei mai mulți respondenți acordă încredere expertizei de specialitate. 65% spun că ar avea cea mai mare încredere într-un instalator, specialist HVAC (abreviere din engleză: Heating, Ventilation, Air Conditioning), sau consulant energetic. Rezultatul arată faptul că accesul la informații online nu înlocuiește nevoia unei evaluări profesionale pentru fiecare locuință.

Rolul expertizei de specialitate în procesul de informare se regăsește și în datele unui studiu iVox din 2023, în care 51% dintre respondenți indicau consultanții sau experții în încălzire ca sursa de informații pentru pompele de căldură. Cele două rezultate arată că importanța expertizei de specialitate în procesul de informare și decizie a crescut în timp.

 Prețul este încă mare

Dincolo de întrebarea dacă tehnologia este potrivită pentru locuință, costul inițial rămâne principala reținere în instalarea unei pompe de căldură, fiind indicat de 36% dintre respondenți.

Iar atunci când sunt întrebați ce ar avea nevoie să știe înainte de a lua în calcul o astfel de soluție, răspunsurile sunt în primul rând despre bani: 33% vor să cunoască prețul achiziției și instalării, 21% vor să știe care ar fi diferența la plata facturilor, iar 13% sunt interesați de perioada de amortizare a investiției.

Împreună, aceste teme de natură financiară reprezintă 67% dintre răspunsuri.

Sprijinul financiar ar putea schimba semnificativ disponibilitatea de a investi: 78% dintre respondenți declară că ar lua în calcul o investiție în sisteme de încălzire și/sau răcire bazate pe tehnologii care utilizează energia termică disponibilă în mediul înconjurător, precum pompele de căldură, dacă ar beneficia de o formă semnificativă de sprijin financiar, cum ar fi o subvenție sau o schemă de finanțare.

Și în cercetarea realizată în 2023, sprijinul financiar apărea ca un subiect important, 76% dintre respondenții de atunci considerând că statul ar trebui să ofere subvenții pentru achiziția pompelor de căldură.

 

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt „săraci bogați”: dețin locuințe peste media UE, dar multe gospodării nu au rezerve financiare
Românii sunt „săraci bogați”: dețin locuințe peste media UE, dar multe gospodării nu au rezerve financiare
În 2025, 93,2% dintre români locuiau într-o locuință proprietate personală, a doua cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană, după Slovacia, și mult peste media UE de 68,5%.......
GenAI poate ajuta asigurătorii să crească profitabilitatea, să optimizeze costurile și să eficientizeze operațiunile – studiu Deloitte
GenAI poate ajuta asigurătorii să crească profitabilitatea, să optimizeze costurile și să eficientizeze operațiunile ...
Inteligența artificială generativă (Gen AI) poate crea valoare pentru companiile de asigurări pe trei direcții principale: ...
Black Friday 2026 începe joi la evoMAG. Retailerul anunță cu 50% mai multe produse la reducere
Black Friday 2026 începe joi la evoMAG. Retailerul anunță cu 50% mai multe produse la reducere
evoMAG anunță că dă startul campaniei Black Friday 2026 joi, 29 octombrie, cu o ofertă de produse cu 50% mai mare decât ...
Reţeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa
Reţeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa
Cu o lungime de 3.993 de kilometri, dintre care 3.225 de kilometri rezervaţi special pentru viteze care depăşesc 250 km/h, ...