CNAS: Decontarea serviciilor se va face pe baza raportărilor când Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate nu funcţionează

Decontarea serviciilor se va face pe baza raportărilor ulterioare atunci când Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu funcţionează, informează un comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) transmis AGERPRES.
Economica.net - J, 18 iul. 2019, 14:06
CNAS: Decontarea serviciilor se va face pe baza raportărilor când Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate nu funcţionează

„Decontarea serviciilor medicale efectuate se va face pe baza raportărilor ulterioare, iar în situaţia în care vor exista probleme legate de decontarea vreunui serviciu, acestea se pot soluţiona prin dialog între furnizorul respectiv de servicii medicale şi casa cu care acesta se află în contract, conform unei proceduri deja reglementate de actele normative în vigoare”, arată sursa citată.

Totodată, CNAS precizează că, pentru intervalul de timp în care platforma informatică a fost declarată indisponibilă, se face derogare de la regula transmiterii serviciului efectuat în interval de trei zile lucrătoare după data acordării serviciului respectiv, urmând ca transmiterea către PIAS să se poată efectua până la termenul de raportare a întregii activităţi pe luna iulie 2019, după încheierea acestei luni. Acest termen este diferenţiat pe categorii de furnizori de servicii medicale.

Privind situaţia în care medicul nu poate stabili calitatea de asigurat a unui pacient, mai arată CNAS, cadrul medical are posibilitatea de a solicita clarificări (telefonic sau prin e-mail) casei de asigurări de sănătate cu care se află în contract.

Totodată, CNAS subliniază că serviciile necesare în situaţiile de urgenţă medicală sunt incluse în pachetul minimal şi se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate. „Prin urmare, toţi pacienţii pot şi trebuie să fie îngrijiţi, oricare ar fi situaţia sistemului informatic”, menţionează Casa.

La ora actuală, precizează CNAS, au loc „testele finale pentru revenirea la modul de lucru uzual, online”, al platformei PIAS.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...