Petrolul s-a scumpit cu 2% după ce SUA au doborât o drona iraniană ce ameninţa o navă americană

Preţurile petrolului au crescut vineri cu aproape 2% în urma amplificării tensiunilor în Orientul Mijlociu, ca efect al doborârii unei drone iraniene de către o navă americană în Strâmtoarea Urmuz, care are o importanţă majoră pentru tranzitul petrolului, transmite Reuters citat de News.ro.
Economica.net - vin, 19 iul. 2019, 06:36
Petrolul s-a scumpit cu 2% după ce SUA au doborât o drona iraniană ce ameninţa o navă americană

Cotaţiile petrolului se îndreaptă totuşi spre cel mai mare declin săptămânal din ultimele şapte săptămâni, determinat de anticiparea unei relaxări a tensiunilor în Orientul Mijlociu, dar şi de îngrijorările legate de cererea în de scădere, în timp ce temerile privind impactul unei furtuni în Golful Mexic s-au atenuat, scrie News.ro.

Preţul petrolului Brent este în urcare cu 1,9%, la 63,1 dolari pe baril, după un declin de 2,7% consemnat joi, când a scăzut pentru a patra zi consecutiv.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,5%, la 56,13 dolari pe baril. În şedinţa de tranzacţionare de joi, preţul petrolului WTI a închis în scădere cu 2,6%. Pe ansamblul săptămânii, petrolul american se îndreaptă spre o scădere de peste 6%.

În spatele creşterilor de vineri se află şi indiciile că Rezerva Federală va reduce agresiv dobânzile pentru a susţine economia americană, a declarat Stephen Innes, partener la Vanguard Markets.

Statele Unite au anunţat joi că o navă a Marinei SUA a distrus o dronă iraniană în Strâmtoarea Urmuz după ce aceasta a ameninţat nava, dar Iranul a comunicat că nu are informaţii despre pierderea unei drone, scrie News.ro.

Tot joi, doi oficiali importanţi ai Fed au făcut declaraţii privind necesitatea ca banca centrală să susţină economia, mărind probabilitatea ca dobânzile să fie reduse.

 

O navă de război americană, USS Boxer, a distrus joi o dronă iraniană aflată în zbor, care ameninţa nava amfibie de asalt şi care se afla la doar aproximativ 900 de metri de aceasta, a anunţat Donald Trump, relatează AFP citată de News.ro.

Statele Unite au doborât drona iraniană deasupra Strâmtorii Ormuz, pentru că aceasta se apropia în mod periculos de nava americană, a subliniat Trump.

Potrivit preşedintelui american, drona iraniană s-a apropiat la mai puţin de 1.000 de metri de USS Boxer, care a întreprins ”o acţiune defensivă”.

Preşedintele american a îndemnat celelalte ţări ”să condamne Iranul” şi să-şi apere propriile nave.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, a confirmat incidentul, la rândul său, într-un comunicat.

Incidentul a avut loc către ora locală 10.00, în timp ce USS Boxer se pregătea să pătrundă în Strâmtoarea Ormuz, a precizat Pentagonul.

Iranul a doborât, la 20 iunie, un avion american de spionaj fără pilot (dronă) de tip QR-4 Global Hawk, acuzând că acesta se afla în spaţil său aerian.

Donald Trump anunţa două zile mai târziu că a anulat în ultimul moment atacuri aeriene vizând Iranul, pentru a evita un sângeros bilanţ uman, menţinându-şi totdată ameninţările cu privire la represalii contra Iranului.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Producţia de orez a Indiei este aşteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din......
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
„Impredictibilitatea apasă cel mai mult pe spatele antreprenorului (…). Companiile în general nu fug de taxe, ci de ...
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neaşteptat miercuri în urma unei ...
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din 2026 (date INS)
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din ...
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,2%, în primele şapte luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din ...