Teodorovici: Studentul poate să lucreze oriunde în lume, dar ar trebui ca, după absolvire, să returneze ce i-a dat statul

Studentul poate să lucreze oriunde doreşte în Europa şi în lume, dar dacă primeşte din partea statului un sprijin, după terminarea facultăţii să existe o perioadă în care să returneze ce a primit, aşa cum se întâmplă în Europa, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - J, 25 iul. 2019, 08:56
Teodorovici: Studentul poate să lucreze oriunde în lume, dar ar trebui ca, după absolvire, să returneze ce i-a dat statul

„Şi eu am fost student, chiar dacă de multe ori nu pare acest lucru, dar nu am spus şi nu o să spun niciodată ceva împotriva unui principiu european, un principiu de bun simţ. Eu întotdeauna nu mă uit doar la litera unei legi, pentru mine contează şi spiritul acelei legi. Cele patru principii al Uniunii Europene nu vor fi niciodată încălcate de mine, oricând ar încerca unii să-mi pună în cârcă acest lucru. Nu vrea nimeni să ţină pe nimeni legat de glie. Doar am ridicat acea problemă a unui sistem pe care alte state din Europa îl practică. Chiar am rugat-o aseară pe fata mea să-mi trimită şi mie contractul pe care l-a semnat cu facultatea respectivă din ţara respectivă, să văd ce scrie. Ce te angajezi să faci, pentru că statul îţi dă un împrumut să faci respectiva universitate… Eu n-am spus altceva decât ce Europa practică astăzi. Studentul poate să lucreze oriunde doreşte în Europa, în lume, dar dacă primeşti din partea statului un sprijin, după terminarea facultăţii să existe o perioadă în care acele lucruri pe care statul ţi le-a dat să returnezi, aşa cum se întâmplă în Europa”, a spus Teodorovici.

Întrebat cum comentează nemulţumirile studenţilor faţă de noile intenţii ale Guvernului faţă de facilităţile acordate pentru transportul pe calea ferată, ministrul Finanţelor Publice a precizat că gratuităţile „nu reprezintă un drept, ci o facilitate”.

„Legat de transportul pe calea ferată, acesta nu este un drept, ci o facilitate. De ce să nu fie 26 de ani vârsta limită până la care să fie acordată această facilitate? Constituţia ne obligă pe noi ca şi stat să asigurăm învăţământul liceal. E normal ca toţi să plătim pentru această facilitate la a doua, a treia facultate? Vine statul şi suportă, sprijină şi încurajează învăţatul, dar de ce să nu fie limitate aceste călătorii (cu trenul, n.r.) la un număr de… ? Ai un veteran de război şi legea îi spune că are dreptul să călătorească de 12 ori gratuit sau mai puţin… Merge la ghişeu şi vrea să ajungă undeva (cu trenul, n.r.) cu legea în mână şi acolo i se spune ‘Ne pare foarte rău, nu mai sunt locuri, au fost ocupate’. Este corect? Trebuie să discutăm lucrurile astea foarte clar. Cei de la Iaşi cer demisia ministrului de Finanţe. Aş vrea să văd şi eu studenţii din zona economică, viitorii economişti ai acestei ţări dacă sunt de acord cu ceea ce se întâmplă astăzi sau cu ceea ce spun eu”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Situaţia forţei de muncă din România este tema abordată, joi, în cadrul conferinţei „Top HR Challenges”, organizată la Bucureşti de Capital Media Production.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la E.ON pentru clienții din România. La ce să fiți atenți
Anunț de la E.ON pentru clienții din România. La ce să fiți atenți
E.ON Energie România avertizează clienții asupra unei campanii de phishing prin care persoane neautorizate folosesc în mod fraudulos numele și identitatea vizuală ale companiei pentru a......
SUA îşi reafirmă angajamentul faţă de NATO şi declară că Europa este „de interes fundamental”
SUA îşi reafirmă angajamentul faţă de NATO şi declară că Europa este „de interes fundamental”
Secretarul adjunct al apărării din SUA, Elbridge Colby, a reafirmat joi angajamentul ţării sale faţă de apărarea colectivă ...
Încă un împrumut al României. Finanțele au luat 800 milioane de lei de la bănci
Încă un împrumut al României. Finanțele au luat 800 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 800 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni benchmark ...
Noi soluții anunțate de Guvern pentru răcirea centralei nucleare de la Cernavodă, oprită acum din cauza celui mai mic debit al Dunării din istorie GRAFICE
Noi soluții anunțate de Guvern pentru răcirea centralei nucleare de la Cernavodă, oprită acum din cauza celui mai mic ...
Dragarea Dunării în zona bifurcației de la Bala, ancorarea unor barje în apropierea podului de la Cernavodă, construirea ...