Preşedintele CJ Brașov cere declararea aeroportului de la Ghimbav proiect de importanţă strategică naţională

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, solicită declararea aeroportului de la Ghimbav ca proiect de importanţă strategică naţională, precizând miercuri, într-o conferinţă de presă, că va realiza o documentaţie în acest sens, pe care, cu sprijinul parlamentarilor braşoveni, speră să o introducă pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 
Economica.net - mie, 31 iul. 2019, 12:09
Preşedintele CJ Brașov cere declararea aeroportului de la Ghimbav proiect de importanţă strategică naţională

„Merită să exploatăm orice pistă care ne stă la dispoziţie pentru ca acest aeroport să ia contur. Ţinând cont de faptul că sunt foarte multe obiective care sunt în interiorul aeroportului care sunt în responsabilitatea diverselor ministere, fie că vorbim de îndiguirea Bârsei, fie de balizarea stâlpilor de la Transelectrica, fie de echipamentele şi de dirijarea traficului aerian – care este în responsabilitatea Ministerului Transporturilor – practic, toate aceste lucruri ar trebui să ducă în direcţia în care acest proiect devine unul de interes naţional, ţinând cont că suntem cea mai importantă destinaţie turistică a României, avem, de asemenea, în vecinătatea noastră un poligon militar care este cel mai mare din Sud-Estul şi Centrul Europei şi cred că se justifică ca un astfel de proiect să fie luat în serios şi să intre pe lista proiectelor prioritare pentru România”, a declarat Veştea într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că proiectul de la Braşov este primul de operaţionalizare a unui aeroport în ultimii 50 de ani.

În acelaşi context, preşedintele CJ a menţionat că procedura de atribuire prin licitaţie deschisă a lucrărilor de realizare a Terminalului de pasageri a fost contestată din nou, de data aceasta firma care a câştigat iniţial licitaţia, SC Construcţii SA Sibiu adresându-se Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Soluţionarea acesteia a fost amânată „pentru o perioadă care nu poate fi estimată în prezent”.

În prezent, pe rolul Curţii de Apel Braşov se află un dosar privind plângerea pe care aceeaşi firmă a depus-o împotriva deciziei CNSC, care a admis, la începutul lunii iulie, contestaţia depusă de asocierea de firme clasată pe locul al doilea, Bog Art SRL -SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA.

Procedurile de achiziţie pentru realizarea Terminalului au fost lansate în 18 decembrie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie de insolvenţă, de faliment şi nici nu vom fi, a susţinut, marţi, la un......
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează ...
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...