SUA: Numărul noilor locuri de muncă înfiinţate în iulie a depăşit uşor aşteptările

Economia americană a creat un număr uşor peste aşteptări de noi locuri de muncă în iulie, iar rata şomajului s-a menţinut la 3,7%, în timp ce salariile au crescut moderat, ceea ce ar putea încuraja Rezerva Federală a SUA să reducă din nou ratele dobânzilor luna viitoare, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale, transmit Reuters şi AP. 
Economica.net - vin, 02 aug. 2019, 13:49
SUA: Numărul noilor locuri de muncă înfiinţate în iulie a depăşit uşor aşteptările

Potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a creat luna trecută 164.000 de noi locuri de muncă, uşor peste cifra de 163.000 noi de locuri de muncă preconizată de analişti, în timp ce rata şomajului s-a menţinut la 3,7%, pentru a doua lună consecutiv.

Economia americană trebuie să creeze aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei aptă de muncă. De asemenea, Departamentul american al Muncii a revizuit în jos cifrele pentru mai şi iunie, când au fost create cu 41.000 de locuri de muncă mai puţin decât numărul anunţat iniţial.

Escaladarea războiului comercial dintre SUA şi China afectează industria prelucrătoare americană, producţia fiind în scădere în ultimele două trimestre. Şi investiţiile sunt afectate, înregistrând în trimestrul doi primul declin din ultimii trei ani şi contribuind la încetinirea creşterii PIB-ului SUA la 2,1% în perioada aprilie-iunie 2019, faţă de un avans de 3,1% în primul trimestru din 2019.

Chiar dacă rata şomajului este la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape 50 de ani, salariile au crescut moderat, contribuind la inflaţia scăzută persistentă, ceea ce ar putea încuraja Rezerva Federală a SUA să reducă din nou ratele dobânzilor în septembrie. Salariul mediu orar a crescut cu 3,2% în iulie, după un avans de 3,1% în iunie.

În industrie şi construcţii au fost create 16.000 şi, respectiv, 4.000 de locuri de muncă în iulie, în timp ce în structurile guvernamentale s-au creat 16.000 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...