Loteria Română a acordat câştiguri de peste 127 milioane de euro, în primele 7 luni

Loteria Română a acordat, în primele şapte luni ale acestui an, 3.653.073 de câştiguri, în valoare totală de peste 127,15 milioane de euro, informează un comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES. 
Economica.net - vin, 02 aug. 2019, 18:13
Loteria Română a acordat câştiguri de peste 127 milioane de euro, în primele 7 luni

Potrivit sursei citate, în luna iulie a acestui an, Loteria Română a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează 475.247 de câştiguri în valoare totală de peste 82,95 milioane de lei (peste 17,52 milioane de euro). Astfel, la Loto 6/49 s-au înregistrat 49.793 de câştiguri, în valoare totală de peste 7,95 milioane de lei (peste 1,68 milioane de euro), iar la Jocul Noroc s-au consemnat 738 de câştiguri de aproximativ 817.000 de lei (peste 172.500 de euro).

La Loto 5/40 s-au înregistrat 471 de câştiguri, în valoare totală de circa 405.000 de lei (peste 85.500 de euro), în timp ce la Super Noroc s-au consemnat 4.299 de câştiguri de peste 473.000 de lei (peste 100.000 de euro).

La Joker au fost 75.558 de câştiguri, în valoare totală de peste 2,24 milioane lei (peste 475.000 de euro), la Noroc Plus s-au înregistrat 12.680 de câştiguri de peste 1 milion de lei (peste 213.000 de euro), iar la Pronosport s-au consemnat 297 de câştiguri cu un total de peste 25.400 de lei (peste 5.000 de euro).

Potrivit sursei citate, la Prono_S s-au înregistrat 13 câştiguri, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei (peste 2.300 de euro), iar la Jocul Videoloterie s-au consemnat 331.398 de câştiguri cu un total ce depăşeşte 70 de milioane de lei (peste 14,79 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut anul acesta....
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintelui Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidenţiat ...