Strategia energetică: Dezvoltarea zăcămintelor offshore din Marea Neagră, necesară pentru a evita creşterea dependenţei de importurile de gaze

Dezvoltarea zăcămintelor offshore descoperite în Marea Neagră este necesară pentru a evita creşterea semnificativă a dependenţei de importurile de gaze şi reprezintă o condiţie sine-qua-non pentru a putea miza pe gazul natural în mixul energiei electrice, conform proiectului "Strategiei energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050", publicată de ministerul de resort şi preluată de Agerpres. 
Economica.net - D, 11 aug. 2019, 16:26
Strategia energetică: Dezvoltarea zăcămintelor offshore din Marea Neagră, necesară pentru a evita creşterea dependenţei de importurile de gaze

„Pentru a evita creşterea semnificativă a dependenţei de importuri, chiar dacă acestea vor fi disponibile din surse şi prin rute alternative, este necesară dezvoltarea zăcămintelor offshore descoperite în ultimii ani în Marea Neagră. Aceasta este o condiţie sine-qua-non pentru a putea miza pe gazul natural în mixul energiei electrice, se menţionează în proiect.

Potrivit documentului, resursele suplimentare de gaze naturale din zăcămintele onshore şi offshore sunt prevăzute în mixul energetic al României în toate scenariile, cu excepţia celui improbabil de menţinere îndelungată a preţurilor joase, care nu justifică o continuare a investiţiei.

Exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră va avea o contribuţie majoră la asigurarea securităţii energetice a României. Nivelurile cantitative cumulate din producţia convenţională onshore şi offshore pot avea potenţialul de a fi excedentare faţă de nivelul estimat în prezent al cererii de pe piaţa internă, relativ liniar.

Astfel, menţionează proiectul, România îşi propune creşterea consumului de gaze naturale în industria internă şi exportul unor produse finite care utilizează ca materie primă şi gazele naturale.

Strategia mai semnalează că, pe termen scurt şi mediu, în vederea creşterii rezervelor sigure de ţiţei şi gaze naturale, România trebuie să-şi asume ca prioritate investiţii în tehnologii care să conducă la creşterea gradului de recuperare din zăcămintele existente, iar pe termen lung, în dezvoltarea proiectelor de explorare a zonelor de adâncime (sub 3.000 m), a celor onshore cu geologie complicată şi a zăcămintelor offshore din Marea Neagră.

Conform documentului, producţia de gaz natural va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...