Regina Maria a preluat clinica Someşan din Baia Mare

Rețeaua de sănătate Regina Maria continuă expansiunea la nivel național cu achiziția clinicii Someșan din Baia Mare, inaugurată în 2013. Astfel, Regina Maria ajunge la 19 județe în care este prezentă prin locații proprii.
Economica.net - mar, 13 aug. 2019, 03:55
Regina Maria a preluat clinica Someşan din Baia Mare

Clinica Someșan a fost inaugurată în 2013, iar până în prezent a ajuns cel mai mare jucător privat din Baia Mare și împrejurimi. Centrul medical oferă servicii integrate, cuprinzând ambulatoriu, imagistică, laborator și spitalizare. Dimensiunea generoasă, de 3.000 metri pătraţi, organizată pe șase niveluri (subsol, parter şi patru etaje), găzduiește 20 cabinete în ambulatoriu, 26 paturi în regim de spitalizare de zi și continuă, laboratorul de analize medicale și departamentul de imagistică.

„Unul dintre obiectivele noastre este să asigurăm accesul la servicii medicale moderne unui număr tot mai mare de pacienți, la nivel național. Achiziția celui mai important furnizor privat de servicii medicale din Baia Mare marchează un pas important pentru noi, prin care intrăm într-un nou județ din România și ne asigurăm astfel o prezență extrem de puternică în principalele regiuni ale țării. Ca de fiecare dată, vrem să avem alături parteneri cu aceleași valori și standarde de calitate, care pun pe primul loc confortul și siguranța pacienților și calitatea actului medical. Clinica Someșan este un astfel de partener, împreună cu care vom continua să dezvoltăm infrastructură medicală pentru pacienții din Maramureș”, a precizat Fady Chreih, CEO Regina Maria.

Serviciile medicale disponibile în cadrul ambulatoriului clinicii și al secțiilor din spital acoperă specialitățile gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, pneumologie, cardiologie, urologie, dermatologie, endocrinologie, hematologie, nefrologie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, pediatrie, psihologie și psihiatrie, reumatologie, stomatologie și chirurgie (generală, pediatrică, plastică, toracică și vasculară). Departamentul de imagistică al centrului medical este dotat cu RMN, CT, DEXA, RX, mamograf și ecograf.

„Am pus bazele primului spital privat de anvergură din Baia Mare, sesizând necesitatea acoperirii unor servicii medicale care până atunci erau deficitare în această zonă. Apoi, investind în mod constant în dotări de ultimă generație, dar și în personalul medical propriu și în colaborarea cu medici de prestigiu din diferite centre universitare, am devenit o destinație de încredere pentru pacienții din regiune. Credem că maramureșenii merită și au dreptul să beneficieze de servicii medicale moderne și sigure. Tocmai de aceea, eu împreună cu întreaga echipă vom continua să dezvoltăm clinica și să investim în calitatea actului medical, alături de un partener puternic, cu experiență națională, cum este REGINA MARIA”, a declarat Alexandru Someșan, manager general al Clinicii Someșan. 

Clinica Someșan a a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de peste 15 milioane de lei, cu o echipă de pste 200 de angajați și colaboratori.

În această tranzacție Regina Maria a fost asistată de o echipă de avocați de la casa de avocatură RTPR Allen&Overy și de Ernst&Young pentru aspecte financiare.

Asociații Clinicii Someșan au fost asistați în tranzacție de BrinkThink Management pentru aspecte financiare și strategice, iar pentru aspecte de ordin juridic de casa de avocatură Petrea & Asociații.                                                                                  

Rețeaua de sănătate Regina Maria reunește in acest moment peste 5.800  de angajați și colaboratori în cele 65 de locații proprii din Bucureşti şi din țară. Compania deservește peste trei milioane de pacienți și are un portofoliu de peste 550.000 de abonamente medicale. 

Regina Maria deține 65 de unități proprii, 7șapte spitale, patru centre cu spitalizare de zi, patru maternități, 10 campusuri medicale, 27 centre de imagistică, 39 de laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 290 de policlinici partenere în țară.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...