Răzvan Cuc anunţă că în septembrie se va face recepţia lucrărilor la centura ocolitoare a Sucevei

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, miercuri, că în a doua jumătate a lunii septembrie se va face recepţia lucrărilor la centura ocolitoare a Sucevei, urmând a fi deschisă circulaţia pe respectiva şosea, potrivit News.ro. 
Economica.net - mie, 14 aug. 2019, 17:31
Răzvan Cuc anunţă că în septembrie se va face recepţia lucrărilor la centura ocolitoare a Sucevei

„Ar trebui să fiţi mândri de ce constructor este pe centura Sucevei şi pe DN 18. Este un constructor care munceşte foarte bine, iar în a doua jumătate a lunii septembrie vom veni să facem recepţia ca să dăm în trafic centura Sucevei. În timp ce alţii făceau circ şi puneau cu lopata pământ pe la roţile de la camioane, guvernul PSD finalizează obiective şi le dă în trafic aşa cum şi-a asumat. O să aveţi o surpriză plăcută şi pe centura Rădăuţiului”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de resă la suceava, Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor afirmă că există asigurată finanţarea pentru toate obiectivele asumate.

„Avem banii alocaţi ca să se finalizeze toate lucrările”, a mai spus ministrul.

Răzvan Cuc a inspectat, miercuri, şantierul centurii ocolitoare a Sucevei.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, în septembrie 2018, că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Varianta Ocolitoare Suceava. Lucrările au început la 1 octombrie, valoarea contractului depăşind 61 de milioane de lei, potrivit News.ro. 

Lucrările la centura Sucevei au fost întrerupte ca urmare a rezilierii contractelor în anul 2014, motivat de inactivitatea fostului constructor.

Construcţia şoselei de centură, cu o lungime totală de 13,2 km, a început în 2008 şi trebuia finalizată în 2012. Costurile au fost estimate iniţial la 67 de milioane de euro şi urmau să fie suportate integral din bugetul Ministerului Transporturilor.

Lucrările au fost blocate de guvern în 2012, fiind reluate ulterior. În primăvara anului 2015 a fost inaugurat un tronson de circa 5 kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.