Patria Bank a trecut pe profit după primele şase luni. Rezultatul net, 2,8 milioane lei

Patria Bank a afişat un profit net de 2,8 milioane lei în Semestrul I 2019, faţă de o pierdere de 23,3 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii remis AGERPRES. 
Economica.net - sâm, 17 aug. 2019, 11:57
Patria Bank a trecut pe profit după primele şase luni. Rezultatul net, 2,8 milioane lei

Banca a acordat credite noi de circa 342 milioane de lei, cu o dinamică superioară pe zona de creditare companii (credite IMM, microcreditare şi agro). Soldul brut de credite comerciale performante a consemnat o creştere de 80,6 milioane de lei faţă de finalul anului 2018.

Costurile operaţionale au scăzut cu aproximativ 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (excluzând creşterea costurilor ca urmare a majorării contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare), sub impactul programului de optimizare a reţelei de sucursale bancare şi a structurii organizatorice, în directă corelaţie cu asigurarea unui model de afaceri viabil şi a unei structuri interne corespunzătoare acestuia, precizează comunicatul citat.

Costul riscului a fost mai mic cu 78% faţă de perioada similară a anului 2018 pe fondul îmbunătăţirii acţiunilor de recuperare, cât şi al diminuării portofoliului de credite neperformante prin operaţiuni de vânzare portofolii (efectuate în trimestrul 4 2018 şi trimestrul 1 din 2019).

În acest context, venitul net bancar a înregistrat o evoluţie pozitivă cu 19% (creşterea veniturilor nete din dobânzi cu 24% şi a veniturilor nete din comisioane cu 20%) pe fondul continuării acţiunilor menite să consolideze o structură bilanţieră optimă înregistrând o îmbunătăţire a indicatorului ‘credite brute/depozite’ (de la 57% la 31 decembrie 2018 la 65% la 30 iunie 2019) şi o creştere a ponderii creditelor nete în total active (de la 45% la 31 decembrie 2018 la 51% la 30 iunie 2019).

„Anul 2019 este anul de ‘turn around’ pentru Patria Bank. Am intrat în zona de profitabilitate în S1 şi am creat premisele pentru a menţine şi creşte în această nouă etapă, bazându-ne pe o evoluţie foarte bună a nivelului creditării, dată de modelul de afaceri consolidat, pe o atentă gestionare a costurilor şi noi iniţiative care ne dorim să genereze un impact pozitiv asupa clienţilor, angajaţilor şi investitorilor. Concentrarea pe susţinerea antreprenorilor în toate ariile noastre de expertiză – IMM, microfinanţare şi Agro – îmbunătăţirea proceselor şi interacţiunii cu clienţii finali, fie ei persoane fizice sau companii, alături de produse competitive în zona de retail reprezintă pilonii de bază pentru menţinerea şi creşterea profitabilităţii”, a declarat Daniela Iliescu, director general Patria Bank.

Pentru perioada următoare, Patria Bank urmăreşte continuarea strategiei de eficientizare a proceselor şi de optimizare a costurilor operaţionale prin implementarea mai multor proiecte strategice – o nouă soluţie de Internet Banking şi Mobile Banking dedicată atât clienţilor persoane fizice cât şi persoane juridice, finalizarea implementării unei platforme tranzacţionale conform standardelor PSD II, digitalizarea anumitor fluxuri şi operaţiuni etc. – precum şi dezvoltarea de noi produse şi procese în vederea diversificării şi simplificării interacţiunii clienţilor cu banca.

Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Grupul Patria Bank include: Patria Bank, Patria Credit IFN şi SAI Patria Asset Management.

Te-ar mai putea interesa și
AMOFM: Peste 7.500 de persoane au fost angajate în primele patru luni ale anului
AMOFM: Peste 7.500 de persoane au fost angajate în primele patru luni ale anului
Un număr de 7.521 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) în primele patru luni ale anului, dintre care 3.792 sunt de......
BYD va aduce un prim hibrid propriu în Europa. Prețul va fi apropiat de cel al mașinilor cu motoare termice
BYD va aduce un prim hibrid propriu în Europa. Prețul va fi apropiat de cel al mașinilor cu motoare termice
Încurajați de avansul rapid al vânzărilor de modele electrice, chinezii de la BYD și-au propus să aducă în Europa ...
Oil Terminal, profit în creștere cu 21% în primul trimestru
Oil Terminal, profit în creștere cu 21% în primul trimestru
Oil Terminal a obţinut, în primul trimestru din 2024, un profit net de 28,43 milioane lei, cu 21,5% mai mare faţă de ...
Afacerile Electromagnetica au scăzut la jumătate
Afacerile Electromagnetica au scăzut la jumătate
Electromagnetica a realizat în primul trimestru din 2024 o cifră de afaceri de 27,2 milioane lei, cu 49% mai mică comparativ ...