Putin: Porţiunea finlandeză a conductei de gaze Nord Stream 2 este finalizată

Construcţia porţiunii finlandeze a conductei de gaze Nord Stream 2 este finalizată, a anunţat miercuri la Helsinki preşedintele rus Vladimir Putin, citat de Reuters.
Economica.net - mie, 21 aug. 2019, 15:54
Putin: Porţiunea finlandeză a conductei de gaze Nord Stream 2 este finalizată

Exprimându-se alături de omologul său finlandez Sauli Niinistö într-o conferinţă de presă, Putin a mai declarat că Rusia va începe să emită vize electronice pentru unele ţări ale Uniunii Europene începând cu 1 octombrie. El nu a numit ţările.

Printre altele, în timpul vizitei la Helsinki, Vladimir Putin a lăudat legăturile puternice cu Finlanda vecină, notează agenţia DPA.

„Relaţia noastră cu Finlanda a crescut în mod tradiţional mai degrabă continuu, în fiecare domeniu”, i-a spus Putin preşedintelui finlandez Sauli Niinistö la întâlnirea din capitala finlandeză, potrivit mass-media de stat ruse.

El a propus ca discuţiile cu Niinistö să se axeze pe „fiecare problemă pentru care avem un interes reciproc”.

Într-un comunicat separat, Kremlinul a declarat că discuţiile se vor concentra de asemenea pe relaţia Rusiei cu UE. Finlanda deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...