ALDE a decis ieşirea de la guvernare. Miniştrii care nu demisionează vor fi excluşi din partid

Delegaţia permanentă a ALDE a votat luni, în şedinţă, ieşirea partidului de la guvernare şi susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie, a anunţat liderul formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu.
Economica.net - lun, 26 aug. 2019, 15:46
ALDE a decis ieşirea de la guvernare. Miniştrii care nu demisionează vor fi excluşi din partid

Totodată, el a anunţat că va demisiona de la conducerea Senatului.

„Azi dimineaţă am avut o întâlnire cu doamna premier, Viorica Dăncilă, în calitatea dânsei de preşedinte al PSD (…) pentru a discuta în legătură cu salvarea situaţiei – rămânerea sua părăsirea coaliţiei de guvernare. Şi am aşteptat de la doamna prim ministru să spună dacă are în vedere un plan articulat pentru relansarea guvernării care să presupună mai multe componente. (…) La toate aceste întrebări la care aşteptam un răspuns favorabil, astfel încât guvernarea să poată continua (…), din păcate n-am avut niciun fel de contrapropunere. (…) Colegii au luat hotărârea de a se renunţa al continuarea guvernării împreună lături de PSD”, a spus Tăriceanu.

Tăriceanu: Am renunţat la candidatura la prezidenţiale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni, la finalul unei şedinţe a conducerii formaţiunii, că a luat decizia de a renunţa la candidatura la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.

„Vă anunţ că am renunţat la candidatura la prezidenţiale, pentru a nu se mai spune că intenţia pe care noi am manifestat-o de a părăsi coaliţia este bazată pe decizia PSD-ului de a-şi desemna un candidat la prezidenţiale. Pentru noi, cei din ALDE, mai important decât candidatura la prezidenţiale este viitorul politic al ALDE, ca partid politic de reprezentare a valorilor şi principiilor liberale pe scena politică românească. Şi, ca atare, am hotărât să iau această decizie, de a renunţa la candidatura la prezidenţiale, care în felul acesta nu mai poate să greveze în niciun fel analiza sau judecata celor din PSD sau a dumneavoastră (jurnaliştilor – n.r.) în legătură cu motivele părăsirii coaliţiei de guvernare. Totodată, luni, în prima zi de funcţionare a Senatului, voi anunţa demisia oficială de preşedinte al Senatului”, a declarat Tăriceanu într-o conferinţă de presă.

Tăriceanu: Miniştrii ALDE care nu se retrag din Guvern vor fi excluşi din partid

De asemenea, miniştrii ALDE care nu se retrag din Guvern vor fi excluşi din partid, a anunţat, luni, Tăriceanu.

„Pe calea de consecinţă a deciziei de a ieşi de la guvernare, Biroul Politic şi Delegaţia Permanentă au hotărât retragerea miniştrilor din Guvern şi cei care nu vor face acest lucru vor suporta consecinţele. Consecinţele înseamnă excluderea din partid. Eu nu am niciun fel de informaţie legată de vreun membru al ALDE care să nu respecte această decizie”, a declarat Tăriceanu, întrebat cum comentează faptul că ministrul de Externe, Ramona Mănescu, nu vrea să-şi dea demisia din Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă.

ALDE are patru miniștri în Guvern: Grațiela Gavrilescu, vicepremier și ministrul Mediului, Ramona Mănescu, ministru de Externe, Anton Anton, ministrul Energiei și Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul. 

Te-ar mai putea interesa și
Încă un lanț românesc de magazine sparge pragul de jumătate de miliard de lei. Acum doi ani deschidea în locul unui Lidl din Capitală
Încă un lanț românesc de magazine sparge pragul de jumătate de miliard de lei. Acum doi ani deschidea în locul unui ...
Lanțul de magazine cash&carry Senic Gross & Market al familiei Cîmpeanu din Dolj a trecut anul trecut de pragul de 500 de milioane de lei, după un avans de aproximativ 20% față de 2024, în......
Românii nu se opresc din cumpărat: Ce afaceri record generează singurul magazin Louis Vuitton din țară pentru cel mai bogat om din Europa
Românii nu se opresc din cumpărat: Ce afaceri record generează singurul magazin Louis Vuitton din țară pentru cel mai ...
Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul ...
Tomac dezminte zvonul că-și va depune mandatul și spune că va duce procedura a formare a unui nou guvern până la votul din Parlament
Tomac dezminte zvonul că-și va depune mandatul și spune că va duce procedura a formare a unui nou guvern până la votul ...
Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunţat marţi seara că va duce procedura de formare a unui nou guvern până la votul ...
Curtea de Conturi Europeană avertizează că țările din Balcanii de Vest riscă să nu pată respecta termenul-limită de 2030 pentru finalizarea reţelei centrale de transport
Curtea de Conturi Europeană avertizează că țările din Balcanii de Vest riscă să nu pată respecta termenul-limită ...
Ţările din Balcanii de Vest riscă să nu respecte termenul-limită din 2030 pentru finalizarea reţelei europene centrale ...