Lăzăroiu, atac la Bogdan Chirieac: A fost purtătorul de cuvânt al mafiei fondurilor europene VIDEO

Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat, la România TV, că s-au făcut presiuni foarte mari legate de numirea şefului Autorităţii de Management pentru POSDRU din partea unei "mafii transpartinice interesate de accesul la fondurile europene". Lăzăroiu l-a acuzat pe Bogdan Chirieac că a fost "purtătorul de cuvânt" al acestei mafii.
Economica.net - mie, 22 feb. 2012, 16:41

Lăzăroiu a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi numit-o pe Carmen Ionel la AM POSDRU, Ionel fiind acum cea căreia i se impută faptul că plăţile pe Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resursei Umane au fost amânate de către Comisia Europeană.

„Doamna Ionel era interimar când am ajuns eu la Ministerul Muncii. Am fost obligat de către lege să organizez concurs pentru post, iar dumneaei a câştigat”, a declarat Sebastian Lăzăroiu. Acesta a precizat că Ionel a câştigat concursul în mod corect şi că avea recomandări foarte bune din partea autorităţilor Comisiei Europene.

„Nu vă imaginaţi ce presiuni au fost pentru acest concurs. E o mafie transpartinică a fondurilor europene şi au fost multe presiuni să-şi bage candidaţi, să câştige unul, altul”, a dezvăluit abia acum fostul ministru al Muncii.

Acesta a arătat că nu a cedat acestor presiuni, chiar dacă s-au făcut şi prin intermediul mass-media.

„În perioada respectivă, am văzut un domn pe care îl văd şi acuma care spune: Lăzăroiu a numit o incompetentă acolo, nu ştiu ce… Atunci când l-am văzut, ştiind ce presiuni au fost acolo din partea acestei mafii, mi-am dat seama că domnul Chirieac a fost chiar purtătorul de cuvânt al celor care voiau să pună pe altcineva”, a atacat Lăzăroiu.

„Sunt interese din toate părţile. Şi din politică, şi din zona sindicală, şi din cea patronală. Toţi au interese acolo. Există o clică d-asta care încearcă să-şi pună oamenii”, a mai spus Lăzăroiu.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...