Piaţa asigurărilor de locuinţe a crescut în primul semestru cu 6%

Piaţa asigurărilor de locuinţe, obligatorii şi facultative, a consemnat în primul semestru al anului 2019 o creştere a primelor brute subscrise cu aproximativ 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Economica.net - J, 05 sept. 2019, 09:01
Piaţa asigurărilor de locuinţe a crescut în primul semestru cu 6%

Numărul de contracte de asigurare obligatorie de locuinţă în vigoare la sfârşitul perioadei de raportare (807.141) s-a mărit cu circa 2%, primele brute subscrise (în valoare de 74,16 milioane de lei) au crescut cu aproximativ 4%, în timp ce indemnizaţiile brute plătite (2,15 milioane de lei) au crescut semnificativ, cu 121%.

Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuinţe (prime brute subscrise de 172,76 milioane de lei) au înregistrat o creştere de aproximativ 7% comparativ cu primul semestru din anul precedent, în timp ce indemnizaţiile brute plătite (44,93 milioane de lei) au fost în creştere cu circa 54%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare (639.748) a urcat cu 3%.

Potrivit ASF, în primul semestru din 2019 a continuat dinamica pozitivă a sectorului asigurărilor de viaţă, manifestată începând cu anul 2015, iar volumul primelor brute subscrise se menţine la cel mai ridicat nivel din ultima perioadă.

Primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă sunt în sumă de 1,12 miliarde de lei, în creştere cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Potrivit documentului, s-a menţinut un grad mare de concentrare, astfel că primele două societăţi din punct de vedere al volumului primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă deţin o cotă de piaţă cumulată în valoare de 54%. De asemenea, 10 societăţi au deţinut o pondere de peste 97% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate în valoare de 1,09 miliarde lei.

Asigurările de sănătate au cumulat la finalul lunii iunie 2019 prime brute subscrise în valoare de 205 milioane lei, în creştere cu aproximativ 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Numărul de contracte în vigoare la sfârşitul perioadei de raportare s-a mărit cu circa 18%, iar cea mai ridicată pondere este deţinută de contractele de asigurări de sănătate asimilabile asigurărilor generale.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...