Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 9.09.2019

Euro începe săptămâna la 4,73 lei, aproape de cursul anunţat vineri de BNR când moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare, în faţa leului, din ultima lună.
Economica.net - lun, 09 sept. 2019, 04:36
Cum începe leul săptămâna - curs valutar interbancar 9.09.2019

Euro rămâne la 4,73 lei, aproape de cursul anunţat vineri de BNR când a atins cea mai ridicată valoare în faţa leului din 5 august 2019. Pe 24 iulie 2019, euro a atins cea mai scăzută valoare în faţa leului din 10 iunie 2019  (4,7194 lei faţă de 4,7182 lei). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

FMI a subliniat într-un raport, că „ar fi necesară o flexibilizare ceva mai mare a cursului de schimb”, modelele sale sugerând o supraevaluare a cursului de schimb (efectiv) real de până la 10%, după cum precizează economistul şef al ING Bank, Ciprian Dascălu, în analiza sa zilnică. O fluctuaţie mai mare a leului ar putea fi şi o soluţie pentru BNR, căreia FMI i-a recomandat în raportul de săptămâna trecută o continuare a înăspririi politicii monetare, dincolo de controlul strict al lichidităţii. Leul este foarte stabil, în ciuda provocărilor din această perioadă. O ajustare către cursul real l-ar putea duce la un nivel de 5,2 lei, ipotetic, dacă aplicăm deprecierea maximă de 10%

Băncile comerciale au anunţat pe 6 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,75 lei şi 4,80 lei.

Dolarul rămâne la 4,29 lei, faţă de 4,28 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 3 septembrie dolarul a atins cea mai ridicată valoare din 4 ianuarie 2017. Pe 24 iunie, moneda americană a atins cel mai mic nivel în faţa leului din 1 februarie 2019. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Lira sterlină a crescut vineri la 5,27 lei, faţă de 5,26 lei, cursul anunţat în şedinţa precedentă de BNR şi a atins cel mai ridicat nivel din 25 iulie 2019. Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,7332 lei/euro, 4,2908 lei/dolar, 5,2779 lei/liră sterlină, 4,3338 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a crescut la 3,05%.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,13%.

BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 iulie: 2,63%, faţă de 2,36%, cel anunţat pe 2 mai 2019.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.

Aurul a scăzut vineri la 207,5519 lei pentru un gram, faţă de 212,3251 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 3 septembrie 2019, aurul a atins un nou maxim istoric, 212,9744 lei pentru un gram, conform datelor disponibile pe site-ul BNR. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Aproape 25.300 de firme au fost radiate în primul trimestru al acestui an
ONRC: Aproape 25.300 de firme au fost radiate în primul trimestru al acestui an
Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului......
În sfârșit, crește consumul de energie în România
În sfârșit, crește consumul de energie în România
Consumul de energie electrică, gaze, și carburanți auto a crescut în primul trimestru al acestui an, potrivit ultimelor ...
Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme. Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse
Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme. Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea ...
Noi măsuri pentru sprijinirea fotovoltaicelor în Germania
Noi măsuri pentru sprijinirea fotovoltaicelor în Germania
Parlamentul Germaniei a aprobat o nouă serie de măsuri pentru a sprijini și mai puternic dezvoltarea energiei fotovoltaice ...