Ministru britanic: Drepturile cetăţenilor români vor fi respectate, inclusiv în contextul unui Brexit fără acord

Ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut, luni, o convorbire telefonică cu omologul său britanic, Cristopher Pincher, care i-a dat asigurări că ”drepturile cetăţenilor români vor fi respectate, inclusiv în contextul materializării scenariului unui Brexit fără acord”, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 10 sept. 2019, 07:44
Ministru britanic: Drepturile cetăţenilor români vor fi respectate, inclusiv în contextul unui Brexit fără acord

Ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut, luni, o convorbire telefonică cu Ministrul de stat britanic pentru Europa şi pentru Americi, Christopher Pincher.

În cadrul discuţiei, ministrul Pincher a reconfirmat că drepturile cetăţenilor români vor fi respectate, inclusiv în contextul materializării scenariului unui Brexit fără acord.

”Astfel, cu referire la obţinerea de către cetăţenii români rezidenţi în Marea Britanie, la data ieşirii Regatului Unit din UE, a statutului de settled/pre-settled, oficialul britanic a reconfirmat că aceştia se pot înregistra până în decembrie 2020. De asemenea, cei doi oficiali au agreat să rămână în contact privind situaţia cetăţenilor români care vor ajunge pe teritoriul Regatului Unit după 31 octombrie 2019”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afecerilor Externe.

Ministrul român a transmis omologului său că România va asigura respectarea drepturilor cetăţenilor britanici, pe bază de reciprocitate, şi în acord cu legislaţia naţională.

”Cei doi demnitari au discutat şi despre proiectul de lege a migraţiei, Christopher Pincher asigurându-l pe George Ciamba că va informa în timp util şi în deplină transparenţă autorităţile de la Bucureşti cu privire la evoluţii, pentru a putea fi asigurată informarea eficientă a comunităţii româneşti din Regatul Unit”, mai arată sursa citată.

Ministrul George Ciamba şi omologul britanic au abordat şi subiectul dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre România şi Regatul Unit şi a reafirmat importanţa Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, cu accent pe dimensiunea economică şi de securitate.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...