România vrea confirmarea prezenţei sale în Schengen

România doreşte confirmarea prezenţei sale în spaţiul Schengen, în contextul în care a întărit în mod corespunzător frontiera de est a Uniunii Europene, afirmă ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, punctând că nu este vorba despre o favoare care s-ar face ţării noastre odată cu primirea ei în respectivul spaţiu, scrie Agerpres. 
Economica.net - mie, 22 feb. 2012, 21:32

„În legătură cu acordul Schengen, criteriile care au stat al baza candidaturii României şi Bulgariei au fost îndeplinite în totalitate, aşa cum nu o spun eu, ci o confirmă evaluările Comisiei Europene şi ale structurilor care se ocupă de gestionarea acordului Schengen, sunt nişte grupuri tehnice numite grupurile Sch-Eval. Orice asociere cu un alt palier de decizie, cum este cel privind MCV sau orice altceva, este forţată, din perspectiva politică. Eforturile pe care România le face la frontiera Uniunii Europene, şi nu sunt mici, şi aici nu mă refer numai la eforturi financiare, ci şi de retehnologizare, de combatere a corupţiei, reprezintă în egală măsură o relaxare în ceea ce priveşte statele care sunt înăuntrul Uniunii Europene. Faptul că noi dorim confirmarea prezenţei în Schengen, după ce am întărit în mod corespunzător frontiera de est a Uniunii Europene, reprezintă o contribuţie a României la acordul Schengen şi nu o favoare care ni se face. (…) Nu ni se comunică o decizie, pentru că la un moment dat am putea deveni simpatici unui stat sau altul, ci este vorba de recunoaşterea unei contribuţii evidente, efective, care scuteşte de cheltuieli sau alte eforturi state din centrul Europei care, la rândul lor, ar putea fi confruntate cu riscuri simetrice sau asimetrice, aşa cum se discută”, a declarat Diaconescu, miercuri seara, la RRA. El a arătat că aderarea României la Schengen se va afla pe agenda Consiliului European, care va avea loc la începutul lunii martie, unde speră ca Olanda să aibă o „atitudine reevaluată”.

În plus, Diaconescu a afirmat că aderarea la Schengen în 2012 nu este o ţintă intangibilă. „Aşteptăm ca decizia să se ia cât se poate de repede, deoarece amânarea acesteia nu a fost hotărâtă într-o formulă politică agreată de actele constitutive ale UE şi, totodată, această decizie depinde de un singur stat a cărui evaluare diferă foarte mult de evaluările pe care le fac Franţa, Germania, Italia, Spania, orice alt stat membru al acordului Schengen şi al UE. Este o contradicţie care trebuie rezolvată pe cale politică, iar argumentele de politică internă nu pot să fie contrapuse deciziei privind România şi Bulgaria. Nu se face o astfel de construcţie în dreptul internaţional şi dreptul european”, a adăugat ministrul, subliniind că ţara noastră îndeplineşte toate criteriile pentru a accede în Schengen.

Te-ar mai putea interesa și
Nou record bătut de energia solară azi în România, aproape 2.700 MW la miezul zilei. Soarele asigură două treimi din consumul național de electricitate din rețea
Nou record bătut de energia solară azi în România, aproape 2.700 MW la miezul zilei. Soarele asigură două treimi din ...
România a înregistrat la jumătatea zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice din istorie, doborând recordul de acum 8 zile....
Cod roşu în România – Şocuri de lichiditate din cauza blocajelor plăţilor, val de insolvenţe pentru companii mari, iar efectele se răspândesc în toată economia (analiză Sierra Quadrant)
Cod roşu în România – Şocuri de lichiditate din cauza blocajelor plăţilor, val de insolvenţe pentru companii ...
Economia României traversează o perioadă de reaşezare structurală profundă, iar datele oficiale centralizate după ...
VIDEO – Moscova e în flăcări după cel mai mare atac cu drone al Ucrainei. Ce mesaj îi transmite Zelenski lui Putin
VIDEO – Moscova e în flăcări după cel mai mare atac cu drone al Ucrainei. Ce mesaj îi transmite Zelenski lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris joi atacul armatei sale cu zeci de drone asupra Moscovei, efectuat dimineață ...
România, campioana UE la creşterea lucrărilor de construcţii în luna aprilie
România, campioana UE la creşterea lucrărilor de construcţii în luna aprilie
Lucrările de construcţii au înregistrat o creştere modestă în Uniunea Europeană, în luna aprilie 2026, comparativ ...