China: încetinirea economiei s-a adâncit în august

Economia chineză şi-a continuat trendul de încetinire în luna august, ritmul de creştere al producţiei industriale fiind cel mai redus din ultimii 17 ani şi jumătate, pe fondul sporirii presiunilor comerciale americane şi al cererii interne slabe, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 16 sept. 2019, 06:24
China: încetinirea economiei s-a adâncit în august

Creşterea vânzărilor de retail şi a investiţiilor s-a înrăutăţit, arată datele publicate luni de autorităţile de la Beijing, ceea ce sporeşte şansele ca Banca Centrală a Chinei (PBOC) să reducă săptămâna aceasta ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii trei ani, în vederea stimulării economiei.

Chiar dacă autorităţile de la Beijing au adoptat anul trecut o serie de măsuri de impulsionare a creşterii economice, analiştii apreciază că sunt necesare noi căi de stimulare pentru a contracara încetinirea economiei.

În august, comparativ cu perioada similară din 2018, producţia industrială a urcat cu doar 4,4%, cel mai lent ritm de creştere din februarie 2002. Analiştii se aşteptau la un avans de 5,2%.

Valoarea bunurilor exportate a scăzut în ritm anual cu 4,3% în august, primul declin lunar din ultimii cel puţin doi ani, arată datele Reuters, care indică efectele escaladării tensiunilor comerciale globale.

„August este de obicei luna în care exportatorii pregătesc comenzile pentru produsele de Crăciun, dar datele arată că aceştia nu sunt prea optimişti privind perspectivele negocierilor comerciale dintre SUA şi China şi sunt prudenţi în legătură cu acumularea stocurilor”, a apreciat Nie Wen, economist la Hwabao Trust în Shanghai.

Şi premierul chinez Li Keqiang a declarat luni, într-un interviu publicat înaintea prezentării datelor industriale, că va fi „foarte dificil” ca economia să urce cu 6% sau mai mult, dacă se confruntă cu „presiuni negative”.

Creşterea vânzărilor de retail s-a atenuat la 7,5% în august, de la 7,6% în iulie, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 7,9%.

Investiţiile în active fixe au fost de asemenea dezamăgitoare, înregistrând o expansiune de 5,5% în primele opt luni din 2019, analiştii previzionând un avans de 5,6%.

În schimb, investiţiile în infrastructură – un motor al creşterii economiei – au urcau cu 4,2% în primele opt luni din 2019.

PIB-ul Chinei a crescut cu 6,2% în trimestrul doi din 2019, cel mai slab ritm din ultimii aproape 30 de ani, pe fondul sporirii presiunilor comerciale americane.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își asumase prin PNRR să le închidă la 31 august. Câți bani am putea pierde
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își ...
Guvernul a decis, prin memorandum, să mai permită funcționarea a trei grupuri pe cărbune și după 31 august, argumentând că este nevoie de ele în această perioadă de criză energetică.......
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate  de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor două aplicaţii gratuite, create ...
Războiul din Iran stimulează investiţiile în infrastructuri precum porturi şi conducte în zona Golfului Persic
Războiul din Iran stimulează investiţiile în infrastructuri precum porturi şi conducte în zona Golfului Persic
Războiul din Iran modifică harta comerţului mondial şi obligă ţările din Golful Persic să îşi revizuiască strategia ...
Programul „laptele și cornul” beneficiază de 800 de milioane de lei anul acesta
Programul „laptele și cornul” beneficiază de 800 de milioane de lei anul acesta
Aproximativ 1,86 milioane de elevi și preșcolari vor primi și în anul școlar 2026/2027 lactate, produse de panificație, ...