Un atac împotriva Iranului va însemna un „război total” – ministrul iranian de externe

Consecinţa unor lovituri militare americane ori saudite împotriva Iranului va fi un ''război total'', a declarat joi la postul american CNN ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, care a susţinut că ţara sa nu va ''clipi'' dacă va trebui să-şi apere teritoriul, transmit agenţiile Reuters şi DPA.
Economica.net - J, 19 sept. 2019, 12:51
Un atac împotriva Iranului va însemna un

Reacţia oficialului iranian vine după ce omologul său american, secretarul de stat Mike Pompeo, a calificat atacurile de sâmbătă cu drone şi rachete asupra unor importante instalaţii petroliere saudite drept un ”act de război”. SUA şi Arabia Saudită au pus acest atac pe seama Iranului, acuzaţie negată de Teheran.

”Fac o declaraţie foarte serioasă despre apărarea ţării noastre”, a continuat Zarif în declaraţia la CNN şi a negat responsabilitatea ţării sale în acele atacuri. ”Considerăm că o confruntare militară provocată de o înşelăciune este îngrozitoare (…), dar nu vom clipi dacă va trebui să ne apărăm teritoriul”, a insistat şeful diplomaţiei iraniene.

Totuşi, deşi SUA examinează împreună cu Arabia Saudită şi cu ceilalţi aliaţi din Golf posibile represalii, preşedintele Donald Trump a adoptat miercuri un ton mai precaut, afirmând că există şi alte opţiuni în afara războiului şi a dispus noi sancţiuni economice împotriva Iranului.

Într-o declaraţie anterioară celei acordate postului CNN, ministrul Mohammed Javad Zarif l-a acuzat pe Pompeo că face parte dintr-o aşa-numită ”echipă-B”, în care s-ar afla şi prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi care ar încerca, susţine Zarif, să-l determine pe Trump să aleagă opţiunea războiului.

Autorităţile saudite, care au descris atacurile drept un ”test al voinţei globale”, au prezentat public miercuri resturi ale dronelor şi rachetelor care au fost lansate asupra rafinăriei de la Abqaiq, cea mai mare din lume, şi asupra exploatării petroliere de la Khurais. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Arabia Saudită, col. Turki al-Malki, a afirmat că 18 drone şi 7 rachete de croazieră au fost lansate asupra celor două instalaţii vizate dinspre nord, negând aşadar că atacurile ar fi fost executate de rebelii houthi din Yemen.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...