1 Martie ar putea fi zi liberă pentru români. Proiect de lege depus în Senat

Românii ar putea avea încă o zi liberă, grație unui proiect de lege depus la Senat. Adrian Solomon, deputat PSD, vrea să introducă o nouă sărbătoare în patrimoniul universal, zi în care românii să aibă liber, scrie ROMANIATV.net. Parlamentarul vrea ca 1 martie să fie zi liberă, motivaţia fiind "oficializarea şi promovarea unei sărbători populare româneşti ancestrale incluse în patrimoniul universal în anul 2017".
Economica.net - D, 22 sept. 2019, 18:14
1 Martie ar putea fi zi liberă pentru români. Proiect de lege depus în Senat

Proiectul de lege a fost depus la Senat.

„Se instituie ziua de 1 martie – Ziua Mărţişorului, ca zi de sărbătoare naţională. Ziua Mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, prin organizarea şi/sau participarea, în ţară şi peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific, dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei. Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetere proprii în vederea organizării şi delurălii în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la art 2 în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, se arată în propunerea legislativă a deputatului PSD, conform ROMANIATV.net.

Te-ar mai putea interesa și
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept "semi-rutină", adăugând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să......
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...