Dăncilă: Încurajez românii din diaspora să se întoarcă acasă sau să dezvolte afaceri în ţară

Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi membrii delegaţiei guvernamentale s-au întâlnit vineri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din New York, cărora le-au prezentat evoluţiile şi potenţialul de dezvoltare ale ţării noastre, premierul subliniind că România este dinamică, ofertantă şi i-a încurajat pe românii din diaspora să se întoarcă acasă sau să dezvolte afaceri în ţară.
Economica.net - S, 28 sept. 2019, 06:40
Dăncilă: Încurajez românii din diaspora să se întoarcă acasă sau să dezvolte afaceri în ţară

„Pledez pentru încredere într-un viitor pe care să îl construim împreună, la care să participe românii de acasă şi dumneavoastră, cei de aici, pornind de la realităţile prezentului”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Biroul de presă al Guvernului.

În acest context, dintre programele dezvoltate de Guvern, prim-ministrul Viorica Dăncilă a menţionat Diaspora Start-up, finanţat din fonduri europene, şi Start-UP Nation, finanţat din fonduri guvernamentale, care oferă oportunităţi de întoarcere în ţară şi de valorificare a abilităţilor profesionale şi antreprenoriale.

O altă oportunitate o reprezintă finanţările nerambursabile pe care Guvernul României, prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, le alocă pentru păstrarea, promovarea şi afirmarea identităţii româneşti în diaspora.

Totodată, premierul a arătat că Guvernul acţionează pentru promovarea şi respectarea drepturilor românilor din afara graniţelor, context în care autorităţile statului pregătesc organizarea şi desfăşurarea în condiţii cât mai bune a scrutinului prezidenţial din această toamnă, se arată în comunicat.

La nivelul Guvernului a fost adoptat un set de măsuri pentru o cât mai bună organizare a procesului electoral, iar pentru românii din diaspora, votul va dura trei zile şi va fi organizat atât în secţii de votare, cât şi prin corespondenţă.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Românilor de Pretutindeni derulează o campanie de informare pentru ca românii din afara graniţelor, astfel încât aceştia să cunoască toate detaliile legate de procesul electoral.

Conform sursei citate, reprezentanţii comunităţii româneşti au apreciat demersurile Guvernului pentru promovarea şi păstrarea valorilor şi tradiţiilor naţionale, a identităţii şi a limbii române în comunităţile din diaspora şi au subliniat că vor continua să acţioneze pentru consolidarea relaţiei dintre România şi Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Cluj – Oradea: Lucrările la loturile 3 și 4 au ajuns la 26%, respectiv 48% – CFR SA
Calea ferată Cluj – Oradea: Lucrările la loturile 3 și 4 au ajuns la 26%, respectiv 48% – CFR SA
Tronsoanele Poieni - Aleșd - Frontieră Ungaria (aproape 100 de kilometri) "prind viteză" în proiectul electrificării și reabilitării liniei de cale ferată Cluj - Oradea, anunță joi CFR......
Irakul, al doilea mare producător de petrol din OPEC, ia în calcul să părăsească organizația
Irakul, al doilea mare producător de petrol din OPEC, ia în calcul să părăsească organizația
Al doilea mare producător din OPEC, Irakul, ia în calcul părăsirea cartelului dacă organizația respinge planul Bagdadului ...
Doi clienți BT merg la Marele Premiu al Austriei: Formula 1 și noua economie a experiențelor
Doi clienți BT merg la Marele Premiu al Austriei: Formula 1 și noua economie a experiențelor
În ultimii ani, marile branduri au început să își regândească relația cu publicul. Dacă în trecut succesul unei ...
ANCOM, în control la Dragonul Roșu. Sute de boxe, căști, mouse-uri și radiouri au fost confiscate
ANCOM, în control la Dragonul Roșu. Sute de boxe, căști, mouse-uri și radiouri au fost confiscate
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în colaborare cu Jandarmeria Română, ...