Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis în două săptămâni. Expertiza este spre finalizare

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Deva, că lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, între localităţile Ilia şi nodul rutier de la Holdea, ar putea fi deschis traficului peste aproximativ două săptămâni, în condiţiile în care expertiza comandată de Compania Naţională de Infrastructură Rutieră se apropie de finalizare.
Economica.net - vin, 04 oct. 2019, 13:10
Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis în două săptămâni. Expertiza este spre finalizare

„Expertiza este spre finalizare. Cum s-a finalizat, deschidem lotul. Deci, e o problemă de, aş spune, două săptămâni pentru a deschide lotul 3”, a precizat ministrul Transporturilor.

El a vizitat vineri dimineaţa lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva şi a menţionat că fisura din carosabil, prezentă în apropierea nodului de la Holdea, s-a extins.

„Fisura s-a extins. Deci, aş spune că am avut dreptate prin deciziile pe care le-am luat la nivelul companiei (CNAIR) şi la nivelul ministerului (Transporturilor, n.r.). Vom da drumul traficului pentru că odată finalizată expertiza, vom avea volumul lucrărilor care trebuie făcute pe acest lot”, a explicat Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai spus că vor exista restricţii pe anumite porţiuni de pe lotul 3, deoarece sunt locuri în care se impune acest lucru din cauza carosabilului.

La precedenta vizită efectuată pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, ministrul Transporturilor menţiona că problema cea mai gravă de pe acest tronson este fisura observată în zona Holdea. Alte aspecte negative, dintre cele 48 identificate pe acest lot, ţineau de grosimea stratului de asfalt, care, potrivit ministrului şi specialiştilor de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), ar avea în unele locuri mai puţin cu 3-4 centimetri.

Între problemele observate de către specialiştii CNAIR şi CESTRIN se înscrie şi o zonă în care autostrada nu are asigurată planeitatea necesară, deoarece s-a tasat din propria greutate, fără să fie în trafic, după cum remarca, pe 19 septembrie, directorul general CNAIR, Sorin Scarlat. Defecţiuni au fost semnalate şi în ceea ce priveşte evacuarea apelor de pe carosabil.

Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe în fonduri
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe ...
ING Bank România lansează ING Depo Invest și adaugă o nouă opțiune prin care clienții pot să economisească, dar și să investească în fonduri mutuale, într-un singur loc, potrivit unui......
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad pentru 750.000 de euro
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad ...
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, a semnat o ofertă angajantă pentru achiziţia producătorului ...
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și salariile, dar nu intrăm în insolvență”. O parte din producție ar putea fi mutată în afara României
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și ...
Chimcomplex Borzesti, compania care deține platfomele chimice de la Borzești și Rm. Vâlcea, controlată de omul de afaceri ...
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Zece startupuri care dezvoltă soluţii pentru agricultură şi industria alimentară vor beneficia de mentorat şi expertiză ...