Ucraina reexaminează „aproximativ 15” dosare cu privire la producătorul de gaze Burisma, cu care a avut legături din 2014 în 2019 fiul lui Biden

Parchetul ucrainean a anunţat vineri că reexaminează dosarele legate de grupul în domeniul gazelor naturale Burisma, cu care a avut legături o vreme fiul lui Joe Biden, în timp ce Donald Trump este suspectat că a exercitat presiuni asupra Kievului în vederea eliminării rivalului său democrat, relatează AFP, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 04 oct. 2019, 15:15
Ucraina reexaminează

„Facem un audit al dosarelor (…) în care pot fi implicaţi (fostul conducător al gigantului Burisma) Mikola Zloşevski, (omul de afaceri ucrainean) Serghii Kurcenko şi alţii”, a declarat pentru presă procurorul Ruslan Riaboşapka, subliniind că aceste dosare nu par să-l vizeze pe fiul fostului vicepreşedinte american Joe Biden Hunter Biden.

Aceste dosare – examinate deja de justiţie, dar clasate la acea vreme – sunt în număr de „aproximativ 15”, dar nu par să-l vizeze pe Hunter Biden, care a intrat în 2014 în Consiliul de Administraţie al Burisma, potrivit News.ro.

„Din câte vedem noi, este vorba mai mult despre Zloşevski şi Kurcenko decât de Burisma şi Biden”, a apreciat el.

„Eu nu pot să spun că vedem sau înţelegem toate dosarele. Munca continuă şi vom prezenta rezultatele mai târziu”, a adăugat procurorul.

Scopul reexaminării este să stabilească dacă aceste dosare au fost clasate în mod legal, a declarat procurorul, dând asigurări că această decizie nu a fost luată în urma unor presiuni politice.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea ...
Preşedintele Nicuşor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea......
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 17 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro rămâne aproape ...
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia, ...
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat miercuri mesajul preşedintei ...