Alocaţiile de stat pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2020

Alocaţiile de stat pentru copii vor fi majorate anual, de la 1 ianuarie 2020, cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei. Decizia a fost luată marţi în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, scrie ROMANIATV.net.
Economica.net - mar, 15 oct. 2019, 09:52
Alocaţiile de stat pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2020

Alocaţiile de stat pentru copii vor fi majorate în fiecare an odată cu inflaţia, aşa cum au propus mai mulţi parlamentari liberali. Alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani este de 300 de lei, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani este de 150 de lei. De asemenea, alocația este de 300 de lei și pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost depus la Senat pe 11 septembrie 2018, dar a fost respins pe 4 februarie 2019. Cu toate aceastea, proiectul a primit aviz favorabil în Comisa de Muncă, iar marţi a fost votat în unanimitate în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Propunerea liberalilor a primit 242 de voturi „pentru”.

Initiaţiva legislativă prevede ca alocaţia pentru copii să se stabilească în raport cu indicatorul social de referinţă” (ISR).

„Tara noastră se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sumele cheltuielilor pentru alocaţiile destinate copiilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. 

Te-ar mai putea interesa și
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial....
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...