Lui Kelemen Hunor îi e dor de opoziţie: N-ai nicio responsabilitate, nu contează când te trezeşti…

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că Uniunea îşi poate permite patru ani în opoziţie, menţionând că "viaţa este mai uşoară în opoziţie", relatează Mediafax. Kelemen are nostalgia anului 2009, când UDMR era în opoziţie şi când putea face declaraţii dure la adresa puterii fără suport real şi fără să aibă vreo importanţă la ce oră te dai jos din pat.
Economica.net - J, 23 feb. 2012, 13:23

„Ne putem permite patru ani şi în opoziţie, nu e nicio problemă. Şi în opoziţie există viaţă şi va exista şi după 2012. Noi am mai stat în opoziţie opt ani, între 1990 şi 1997 şi apoi încă un an în 2009 (…) Şi vă pot spune că atât în opoziţie, cât şi la guvernare există viaţă, dar viaţa e mai uşoară în opoziţie”, a afirmat Kelemen.

Liderul UDMR a adăugat că lui i-a plăcut în 2009, când putea să facă declaraţii dure la adresa celor de la guvernare.

„Mie mi-a plăcut enorm de mult în 2009, puteam să fac declaraţii foarte dure la adresa celor care guvernau atunci şi mă simţeam foarte bine, atât în Parlament, cât şi în spaţiul public, oriunde mă duceam. N-ai nicio responsabilitate, deci nu contează când te trezeşti, la ora 3 după-masă sau dimineaţa la 6, responsabilitate nu ai, poţi să faci declaraţii oricât de dure vrei şi nimeni nu te întreabă dacă există vreun suport, o bază reală pentru ceea ce promiţi … Şi nici de rezultate nu trebuie să dai socoteală”, a declarat Kelemen Hunor.

De asemenea, întrebat care sunt beneficiile pe care UDMR le-a adus societăţii româneşti, Kelemen Hunor a menţionat, printre altele, că Uniunea a avut un rol important în menţinerea stabilităţii politice în perioada intrării României în NATO şi în Uniunea Europeană, subliniind că reprezentanţii formaţiunii au fost consecvenţi, din acest punct de vedere, încă din 1990.

Totodată, Kelemen a subliniat că UDMR a contribuit la menţinerea echilibrului interetnic pe calea dialogului, dar şi la redobândirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor şi imobilelor confiscate de comunişti.

Nu în ultimul rând, a spus el, UDMR a jucat un rol important în dobândirea unor drepturi pentru comunitatea maghiară, precum cele lingvistice, dar şi în susţinerea dezvoltării infrastructurii în judeţele din secuime, precum şi în alte zone din Transilvania.

 

Te-ar mai putea interesa și
Suedia, Norvegia şi Canada anunţă un nou pachet de ajutor militar în cadrul iniţiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia şi Canada anunţă un nou pachet de ajutor militar în cadrul iniţiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia şi Canada au anunţat joi un nou pachet de ajutor militar, ca parte a iniţiativei aliate cunoscute sub numele de Lista de cerinţe prioritare pentru Ucraina (PURL), care include......
Fabrici şi linii de producție noi: program de ajutor de stat cu peste 5,3 miliarde de lei pentru industrie, aprobat de Guvern
Fabrici şi linii de producție noi: program de ajutor de stat cu peste 5,3 miliarde de lei pentru industrie, aprobat de ...
Guvernul a aprobat un program de ajutor de stat cu un buget de 5,313 miliarde de lei destinat investiţiilor în industria ...
Tranzacție de sute de milioane de euro: Gigantul Ariston preia un alt brand celebru, cu afaceri și în România
Tranzacție de sute de milioane de euro: Gigantul Ariston preia un alt brand celebru, cu afaceri și în România
Consiliului Concurenței a avizat preliarea de către Ariston a filialei din România a Riello, într-o tranzacție la nivel ...
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis miercuri
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis ...
La Cocoș a deschis cel de-al optulea magazin, la Oradea, și a stabilit un record de vânzări încă din prima zi, depășind ...