China elimină restricţiile asupra băncilor străine, companiilor de brokeraj şi managerilor de fonduri

China va elimina restricţiile asupra băncilor străine, companiilor de brokeraj şi managerilor de fonduri, a anunţat miercuri televiziunea de stat, după o reuniune a Guvernului premierului Li Keqiang, transmite Reuters.
Economica.net - J, 17 oct. 2019, 17:16
China elimină restricţiile asupra băncilor străine, companiilor de brokeraj şi managerilor de fonduri

Decizia, care vine la aproape 18 ani de când China a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ar putea avea însă un impact limitat asupra industriei financiare extrem de competitive, dominată de firmele chineze de stat.

Beijingul şi-a accelerat eforturile de deschidere a sectorului său financiar, pe fondul războiului comercial cu Washingtonul, care a cerut, printre altele, sporirea accesului la sectorul financiar chinez.

Autorităţile de reglementare de la Beijing au anunţat vineri că vor renunţa la limitarea investiţiilor străine în domeniul pieţelor futures, a fondurilor mutuale şi a valorilor mobiliare în ianuarie, aprilie şi, respectiv, decembrie 2020. Anunţul vine în urma negocierilor care au dus la un acord temporar privind rezolvarea disputei comerciale dintre China şi SUA.

Guvernul de la Beijing nu a dat amănunte privind efectul eliminării acestor restricţii. Marţi, Executivul a relaxat reglementările privind conducerea băncilor şi a companiilor de asigurări străine, acordându-le un acces mai facil pe piaţa chineză.

China va sprijini de asemenea eforturile guvernelor locale de a atrage mai multe investiţii străine şi de a permite firmelor străine să fie mai flexibile în alegerea modului în care împrumută fonduri de peste hotare. China nu va permite transferuri forţate de tehnologie de către firmele străine, au informat autorităţile de la Beijing.

Stabilizarea investiţiilor străine face parte din politicile autorităţilor chineze de sprijinire a creşterii economiei, afectată de războiul comercial cu SUA.

În 2007, HSBC Holdings, Standard Chartered Bank, Bank of East Asia şi Citigroup au devenit primele bănci străine cărora li s-a permis să-şi înfiinţeze subsidiare încorporate local în China. Dar numeroasele restricţii asupra operaţiunilor băncilor străine, cele aproximativ 40 de instituţii financiare cu subsidiare în China reprezintă un procent redus din piaţa dominată de băncile de stat, cum ar fi Industrial and Commercial Bank of China şi Bank of China.

Analiştii consideră că statul chinez încă mai are multe de făcut pentru deschiderea sectorului său financiar. Giganţii americani Mastercard şi Visa încă aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare pentru a efectua decontări în yuani în China.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...