Reuters: OPEC şi aliaţii ei ar putea reduce şi mai mult producţia de ţiţei

OPEC şi aliaţii săi ar putea lua în considerare o reducere mai accentuată a producţiei de ţiţei la următoarea lor întâlnire din decembrie, din cauza temerilor privind cererea slabă de anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - mar, 22 oct. 2019, 16:59
Reuters: OPEC şi aliaţii ei ar putea reduce şi mai mult producţia de ţiţei

Arabia Saudită, liderul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, vrea să se concentreze în primul rând pe respectarea strictă a acordului privind reducerea producţiei, încheiat de OPEC cu alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+), înainte de a se angaja la o scădere suplimentară, susţin sursele.

Printre statele membre OPEC care nu şi-au îndeplinit angajamentele privind reducerea producţiei se află Irak şi Nigeria.

Arabia Saudită şi alţi producători din Golf au furnizat mai puţin petrol faţă de nivelul la care s-au angajat după semnarea acordului privind reducerea producţiei, în încercarea de a stabiliza piaţa şi a preveni declinul preţului ţiţeiului. Riadul a pompat cu aproximativ 300.000 bpd sub ţinta sa de producţie.

„Saudiţii vor să prevină scăderea preţului la ţiţei, dar vor şi să se asigure că ţări ca Irak şi Nigeria îşi îndeplinesc integral promisiunile. În decembrie, vom lua în considerare dacă vor fi necesare noi reduceri în 2020. Dar este prea devreme acum, lucrurile vor fi mai clare în noiembrie”, susţine o sursă din OPEC.

O altă sursă a afirmat: „Desigur că este o opţiune o reducere mai accentuată a producţiei de ţiţei, dar unele lucruri s-ar putea întâmpla înainte de asta. Restul statelor nu vor fi de acord cu noi reduceri dacă Irak şi Nigeria nu îşi îndeplinesc integral promisiunile”.

Arabia Saudită este îngrijorată de perspectivele cererii de ţiţei în 2020 din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, care afectează preţul petrolului, apreciază sursele.

Din ianuarie, Alianţa OPEC+ implementează acordul privind reducerea producţiei cu 1,2 milioane bpd, valabil până în martie 2020.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului se tranzacţiona marţi la aproximativ 59 de dolari, în scădere faţă de nivelul de vârf din 2019, de 75 de dolari.

Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...