Programul de guvernare al PNL – Prioritatea liberală No. 1 în fiscalitate: asigurarea veniturilor statului din taxe şi impozite

Partidul Naţional Liberal îşi începe capitolul de fiscalitate din Programul de guvernare cu asigurarea veniturilor statului. Obiectivele majore se referă strict la veniturile statului, lăsând în subsidiar asigurarea unei bune funcţionări a economiei reale. Între priorităţiile pentru reformarea ANAF, informatizarea instituţiei care lucrează direct la încasarea taxelor din economie, e pe ultimul loc.
Ionut Tudorica - J, 24 oct. 2019, 11:50
Programul de guvernare al PNL - Prioritatea liberală No. 1 în fiscalitate: asigurarea veniturilor statului din taxe şi impozite

„Politicile fiscale și bugetare trebuie să asigure îndeplinirea a trei obiective majore: să mobilizeze, prin impozite, taxe și alte venituri, resursele financiare de care statul are nevoie pentru finanțarea exercitării funcțiilor sale, este prioritatea PNL în programul de guvernare, recent publicat de partid.

În subsidiar, Partidul Naţional Liberal se referă şi la economia reală. Şi spune că ar trebui susţinut şi „un mediu de afaceri favorabil și predictibil, precum și unele procese pozitive pentru o creștere economică sustenabilă [şi] să contribuie la realizarea stabilității economiei românești, prin atenuarea impactului nefavorabil care poate apărea în evoluția ciclurilor economice”, semn că o eventuală guvernare Orban, se pregăteşte pentru o criză. 

Programul are o serie de obiective pe termen scut. Primul fiind încheierea anului fiscal 2019 în interiorul limitei de deficit din Tratatul de aderare, de 3% din PIB. 

„Încheierea exercițiului bugetar pe anul 2019 cu limitarea depășirii țintei de deficit bugetar de 3% din PIB”, este prioritatea numărul unu dintre cele pe termen scurt.

Pe termen lung, pentru atingerea obiectivului major expus la începutul articolului, Programul are diverse tactici care fornează în final o strategie. Prima tactică ar fi predictibilitatea cadrului fiscal, prin controlul modificărilor aduse Codului fiscal, inclusiv prin dialogul cu părţile implicate. Cea de-a doua este reformarea ANAF. Astfel încât această instituție să nu aibă interferenţe din partea factorului politic, să devină eficientă în combaterea evaziunii fiscale și să promoveze principiul conformării voluntare în relația cu contribuabilii. De asemenea, dar pe ultimul plan în restucturarea ANAF, PNL menţionează accelerarea procesului de informatizare a relației contribuabil-autoritate fiscală.

Revine tema bugetului multi-anual, folosită de toate partidele în campanii înca de dinainte de aderarea Romaniei la UE, în 2007. La fel şi cea a programării multi-anuale a investiţiilor publice.

Cu acestea, programul de guvernare al PNL se încheie pe parte de finanţe publice. 

Puteţi citi aici Programul de guvernare al PNL

 Puteţi citi aici ce apare în program despre autostrada Comarnic-Braşov

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. Colaborarea, anunțată în cadrul Romanian Security Fair 2026, vizează......
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...