CCR discută sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacşu ca vicepreşedinte al ANRE

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 30 oct. 2019, 05:38
CCR discută sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacşu ca vicepreşedinte al ANRE

CCR a amânat deja de două ori dezbaterea sesizării de neconstituţionalitate în cazul Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2019 pentru numirea unui vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, membru în Comitetul de reglementare al ANRE.

Pe 5 iulie, deputatul USR Cristina Prună anunţa că a depus la CCR o sesizare cu privire la numirea lui Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.

„Profilul lui Marian Neacşu este incompatibil cu cerinţele prevăzute de lege pentru această funcţie, întrucât nu are vechimea şi experienţa care sunt cerute de lege. În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de reglementare al ANRE, întrucât a primit o condamnare penală definitivă. Aşteptăm cu interes răspunsul CCR pe această speţă. În plus, vom demara demersurile pentru a modifica Legea nr. 160/2012, care a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind funcţionarea ANRE, în sensul de a elimina lacunele legislative care au permis ca un condamnat penal să poată fi numit în fruntea unei instituţii publice”, explica, la acea dată, deputatul USR.

Parlamentul l-a validat pe 26 iunie pe Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea ...
Preşedintele Nicuşor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea......
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 17 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro rămâne aproape ...
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia, ...
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat miercuri mesajul preşedintei ...