Lucian Bode: Am decis să demarez un audit intern la toate nivelurile şi să opresc toate concursurile aflate în desfăşurare

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a anunţat joi că a decis să demareze un audit intern la toate nivelurile instituţiei şi să oprească toate concursurile aflate în desfăşurare, atât în aparatul central, cât şi la unităţile din subordine.
Economica.net - J, 07 nov. 2019, 19:10
Lucian Bode: Am decis să demarez un audit intern la toate nivelurile şi să opresc toate concursurile aflate în desfăşurare

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Lucian Bode s-a întâlnit joi cu personalul de conducere din cadrul instituţiei pe care o conduce şi cu managementul companiilor aflate în subordinea, sub autoritatea şi coordonarea acesteia.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme referitoare la eficientizarea activităţii la nivelul ministerului şi al companiilor din subordine, stadiul pregătirilor pentru iarnă, măsurile necesare pentru transparentizarea activităţii, planificarea cheltuirii fondurilor publice şi responsabilizarea angajaţilor din minister şi unităţile din subordine.

„Când am acceptat acest mandat am ştiut de la bun început la ce efort mă angajez. Ştiu din activitatea mea parlamentară problemele cu care vă confruntaţi. Cei care vor să facem treabă, să îndreptăm lucrurile au uşa mea deschisă în permanenţă. Am venit aici pentru ca transporturile şi comunicaţiile să aducă plus valoare, iar coordonatele pe care vreau să mergem de acum înainte sunt: transparenţă, planificare şi asumarea deciziei, pentru că de foarte, foarte multe ori nu mulţi funcţionari de decizie nu-şi asumă decizia. Am decis să demarez un audit intern la toate nivelurile şi să opresc toate concursurile aflate în desfăşurare atât în aparatul central, cât şi la unităţile din subordine”, a afirmat ministrul.

El a precizat că în cel mai scurt timp se va discuta despre rectificarea bugetară pentru 2019, bugetul pentru 2020 şi a dat asigurări că va exista o colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor comunitare.

„În cel mai scurt timp, toţi cei care sunt implicaţi în activitatea Comandamentului Central de Iarnă constituit la nivelul ministerului trebuie să fie pregătiţi pentru a ne asigura că lucrurile vor decurge normal pentru perioada de iarna. În cel cel mai scurt timp vom discuta rectificarea bugetară pentru 2019, bugetul pentru 2020 şi, în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene, vom conlucra pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare. Totodată, prioritatea-zero este deblocarea situaţiilor critice de la companii, precum ROMATSA, CFR Marfă sau TAROM”, a adăugat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul grupului energetic BP a crescut de patru ori în trimestrul III din 2026, ca urmare a scumpirii gazelor naturale și a majorării marjelor de rafinare
Profitul grupului energetic BP a crescut de patru ori în trimestrul III din 2026, ca urmare a scumpirii gazelor naturale ...
Grupul britanic de petrol și gaze BP a raportat vineri un profit ajustat de 8,5 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2026, de aproape patru ori mai mare decât cel de 2,2 miliarde de......
Centrala electrică de la Iernut. Termenul nou avansat pentru intrarea în operare comercială: până la finalul lui iunie 2027. Ministrul Chisăliță a fost pe șantier
Centrala electrică de la Iernut. Termenul nou avansat pentru intrarea în operare comercială: până la finalul lui iunie ...
Ministrul Energiei a efectuat astăzi, 31 octombrie 2026, o vizită de lucru la Centrala Termoelectrică Iernut, obiectiv ...
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, iar Germania un rezultat pozitiv foarte modest
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, ...
Economia zonei euro a înregistrat o creştere de 0,4% în trimestrul al treilea din 2026, în încetinire faţă de avansul ...
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță că SUA analizează implicarea Coreeii de Nord în lovitură
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță ...
Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite încearcă să stabilească dacă hackerii nord-coreeni se află în spatele ...