Google a colectat fără permisiune date medicale despre milioane de persoane – WSJ

Gigantul tehnologic Google a colectat fără permisiune date medicale despre zeci de milioane de americani, a informat luni în exclusivitate cotidianul The Wall Street Journal, care a citat documente interne şi surse la curent cu problema, transmite EFE citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 12 nov. 2019, 09:24
Google a colectat fără permisiune date medicale despre milioane de persoane - WSJ

Colectarea datelor a făcut parte dintr-o iniţiativă a Google, intitulată ‘Project Nightingale’ (Proiect Privighetoarea), prin intermediul căreia Google accesează informaţii ale pacienţilor companiei medicale Ascension, cea mai mare firmă catolică de acest tip şi care are sediul în Saint Louis (Missouri).

Acordul a fost semnat în secret anul trecut, însă schimbul de date dintre Google şi Ascension s-a accelerat în această vară, conform documentelor interne consultate de The Wall Street Journal.

Prin acest acord, Google ar putea avea acces la datele personale a zeci de milioane de americani care locuiesc în 21 din cele 50 state ale SUA.

Între datele colectate de Google, figurează diagnostice medicale, rezultate ale unor teste de laborator şi registre de internare, între alte rapoarte, ceea ce echivalează cu un istoric medical complet, cu nume şi date de naştere ale pacienţilor, a detaliat ziarul american.

Nici pacienţii şi nici medicii nu au fost anunţaţi despre schimbul de date între Google şi Ascension, conform The Wall Street Journal, care a arătat că cel puţin 150 de angajaţi ai companiei tehnologice au avut deja acces la datele privind sute de milioane de pacienţi.

Potrivit ziarului, contractul dintre Google şi Ascension se încadrează în apetitul în creştere al Silicon Valley pentru analiza datelor din industria medicală, o direcţie de afaceri care este de asemenea explorată de Amazon şi Microsoft, deşi acele companii nu au obţinut încă un acord de importanţa celui reuşit de Google.

În acest caz, se presupune că Google utilizează datele, în parte, pentru a proiecta un nou program care, sprijinit de inteligenţa artificială şi sisteme de învăţare automată, poate sugera schimbări în tratamentul pacienţilor.

Într-un comunicat remis The Wall Street Journal, Google a susţinut că proiectul său respectă legile federale privind protecţia datelor medicale.

Obiectivul companiei vizează „într-un final îmbunătăţirea rezultatelor, reducerea costurilor şi salvarea de vieţi”, a arătat preşedintele Google Cloud, Tariq Shaukat, în respectiva informaţie de presă.

În ultima vreme, Google şi alte companii tehnologice au făcut obiectul unor critici dure şi investigaţii din partea autorităţilor de reglementare tocmai în ce priveşte volumul mare de date ale utilizatorilor pe care le gestionează şi confidenţialitatea acestora, de aceea acest nou proiect ar putea duce la noi examinări atente.

Te-ar mai putea interesa și
Germania a aprobat exporturi de armament către Israel de 6,6 milioane de euro în prima lună a războiului cu Iran
Germania a aprobat exporturi de armament către Israel de 6,6 milioane de euro în prima lună a războiului cu Iran
Germania a aprobat exporturi de armament în valoare de 6,6 milioane de euro către Israel în primele săptămâni ale războiului din Iran, arată datele guvernamentale, transmite joi dpa....
Fondul Proprietatea – Profitul net a crescut cu 78%, până la 449,9 milioane de lei, în 2025
Fondul Proprietatea – Profitul net a crescut cu 78%, până la 449,9 milioane de lei, în 2025
Fondul Proprietatea a realizat un profit net de 449,9 milioane de lei în 2025, în creştere faţă de 251,5 milioane de ...
Document. Guvernul vrea să listeze CEC Bank și mai multe procente din Hidroelectrica și Romgaz. Încasări de miliarde, preconizate
Document. Guvernul vrea să listeze CEC Bank și mai multe procente din Hidroelectrica și Romgaz. Încasări de miliarde, ...
Vicepremierul Oana Gheorghiu a lansat documentul în care recomandă listarea mai multor companii deținute de stat, preconizând ...
România se află într-una dintre cele mai bune poziţii din ultimii ani în relaţia cu administraţia SUA – Nazare
România se află într-una dintre cele mai bune poziţii din ultimii ani în relaţia cu administraţia SUA – Nazare
Oportunităţile de finanţare, dezvoltarea infrastructurii şi implicarea capitalului american în proiecte energetice majore, ...