Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank: după capitalizarea băncii, dezideratul nostru este să ajungem în top 5 sistem bancar

"Dezideratul este să ajungem în primele cinci bănci. Este un proces sprijinit de acţionar, adică de statul român", a declarat noul preşedinte CEC Bank, Bogdan Neacşu în cadrul discuţiilor de la Forumul Bancar organizat de Piaţa Financiară. La ora actuală, CEC este pe locul 7 în sistem şi are o cotă de piaţă de 6,5%. În faţa sa sunt ING Bank cu 8,51% cotă de piaţă şi Raiffeisen Bank cu 8,81%. Neacşu a arătat că acest lucru se poate realiza prin creştere organică şi digitalizare, mai ales după ce statul român, acţionarul majoritar al CEC a obţinut majorarea capitalului social al instituţiei de credit cu aproximativ un miliard de lei.
Gabriela Ţinteanu - mie, 13 nov. 2019, 20:46
Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank: după capitalizarea băncii, dezideratul nostru este să ajungem în top 5 sistem bancar

Preşedintele CEC a spus că prin operaţiunea de majorare a capitalului instituţiei de credit, statul român a arătat că se poate comporta ca un acţionar responsabil şi că banii obţinuţi de CEC Bank vor fi utilizaţi pentru a propulsa instituţia de credit printre primele cinci bănci din sistem. Bogdan Neacşu a suzbliniat că acest lucru se va face prin creşterea organică a băncii şi prin începerea unei noi etape în procesul de dezvoltare a CEC Bank: „schimbarea modalităţilor de procesare, dezvoltarea sistemelor tehnologice şi digitalizare”. Obiectivele tânărului bancher sunt ambiţioase ţinând cont că retehnologizarea CEC Bank este destul de în urmă faţă de cea a băncilor din primul eşalon, iar pentru a intra în top cinci ar trebui să surclaseze pe ING Bank şi  Raiffeisen Bank, aflate acum pe locul 6, respectiv 5.

Bogdan Neacşu a precizat că ritmul de creştere al intermedierii financiare (de numai 26% din PIB), este mai încet decât ritmul de creştere al PIB. „Tocmai de aceea trebuie să găsim soluţii despre felul în care putem interveni în economia reală în aşa fel încât să ajutăm şi PIB-ul şi intermedierea financiară. Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că una  dintre pârghiile care ar putea ajuta chiar de anul viitor la continuarea ritmului ascendent al creşterii economice este majorarea creditării, în special pe zona de companii.

Tocmai de aceea, Bogdan Neaşcu spune că direcţiile de creditare a economiei reale către care se va îndrepta banca pee care o conduce sunt companiile din domeniul agricol, IMM-urile şi chiar micii antreprenori care au un rol important în formarea PIB. Aceasta este direcţia către care se îndreaptă CEC după majorarea capitalului social al băncii de către Ministerul Finanţelor, majorare pentru care statul român a avut nevoie de aprobaarea Comisiei Europene, pentru a nu fi considerat ajutor de stat.

Menţionăm că, potrivit raportului anual al BNR pe 2018, CEC Bank se afla pe locul 7 în clasamentul băncilor din punct de vedere al activelor bancare, cu o cotă de piaţă de 6,50%, plasându-se sub ING Bank care se află pe locul şase, cu o cotă de piaţă de 8,81% şi Raiffeisen Bank, cu 8,88% cotă de piaţă. Obiectivul de a te clasa pe locul cinci în sistemul bancar românesc este atunci unul destul de ambiţios.

Comisia Europeană a aprobat la sfârşitul lunii octombrie majorarea capitalului social la CEC Bank cu 940 milioane de lei. Ea a decis că majorarea capitalului nu reprezintă ajutor de stat, ci investiţie a statului în dezvoltarea CEC Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...