CNAS reia tipărirea şi distribuţia de carduri europene de sănătate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, joi, semnarea unui acord-cadru pentru o perioadă de trei ani, în baza căruia vor fi reluate tipărirea şi distribuţia de carduri europene de sănătate începând cu data de 15 noiembrie.
Economica.net - J, 14 nov. 2019, 14:21
CNAS reia tipărirea şi distribuţia de carduri europene de sănătate

„În urma licitaţiei desfăşurate conform reglementărilor legale în vigoare, a fost atribuit acordul-cadru, la un preţ unitar pentru un card european de 7 lei + TVA. Aceste costuri de producţie şi distribuţie sunt suportate din FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate), beneficiarul primind cardul gratuit. Cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) oferă dreptul la asistenţă medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană. Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană în scopul obţinerii unui tratament medical planificat”, se arată într-un comunicat al CNAS transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, cardul acoperă doar serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de securitate socială din ţara respectivă. Pentru anumite servicii este posibil să fie necesară co-plata, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral.

„Analizăm posibilitatea dezvoltării aplicaţiei cardului european de sănătate în aşa fel încât să nu mai fie obligatorie deplasarea solicitantului la Casa de asigurări de sănătate, iar cererea de eliberare a cardului să poată fi transmisă şi online”, a precizat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, potrivit comunicatului.

CNAS informează că acest card se eliberează la solicitarea asiguratului, care va depune o cerere-tip la sediul Casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află. În termen de şapte zile de la depunerea solicitării, cardul va fi primit de asigurat la adresa de domiciliu, prin servicii poştale. Perioada de valabilitate a cardului european de asigurări de sănătate este de doi ani de la data emiterii.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...