Concluzia autorităţilor americane privind îmbolnăvirile asociate vapatului: un vinovat este acetatul de vitamina E

Acetatul de vitamina E, un aditiv folosit uneori în THC și alte produse pentru vapat, poate fi responsabil pentru cazurile de leziuni pulmonare asociate utilizării țigărilor electronice, cazuri care sunt legate de zeci de morți, potrivit oficialilor Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC).
Economica.net - S, 16 nov. 2019, 09:08
Concluzia autorităţilor americane privind îmbolnăvirile asociate vapatului: un vinovat este acetatul de vitamina E

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite spune că testele au depistat prezența acetatului de vitamina E la probele prelevate de la 29 de pacienți care sufereau de o boală asociată vapatului din 10 state. THC, sau tetrahidrocannabinolul, principala componentă psihoactivă a plantei de canabis sau metaboliți ai acesteia au fost detectați la 23 din 28 de pacienți. Metabolizii de nicotină au fost depistați la 16 din 26 dintre pacienți.

În timpul briefingului de presă, dr. James Pirkle, CDC, a descris acetatul de vitamina E drept „extrem de lipicios” atunci când intră în plămâni și „rămâne acolo”. Pirkle a spus că nu ar fi exclus ca THC-ul să lipsească din unele probe, deoarece acesta este eliminat din plămâni mai repede. El a catalogat identificarea substanței THC în 82% din eșantioanele de la 28 de pacienți ca fiind „remarcabilă”.

În septembrie, oficialii de sănătate din New York au făcut legătura între cazurile de boală pulmonară severă și acetatul de vitamina E din produsele de vapat care conțin canabis. La vremea respectivă, anchetatorii au spus că este „un punct cheie” al anchetei statului în privința bolilor.

„Raportarea CDC susține ceea ce laboratorul din New York Labs Wadsworth Center a găsit în produsele de vapat testate încă de la începutul lunii septembrie și subliniază din nou importanța rolului pe care acetatul de vitamina E îl poate juca în cazurile de boli asociate vapatului”, a declarat guvernatorul New York-ului Andrew Cuomo vineri. „Cu toate că nu a fost găsită nicio cauză decisivă, așa cum am spus de la bun început: dacă nu știți ce fumați, nu fumați”.

Până la finalizarea anchetei, CDC le recomandă utilizatorilor să nu folosească niciun fel de produse pentru vapat care conțin THC, indiferent de locul din care le cumpără. Ancheta a descoperit că multe dintre produsele folosite de pacienți au fost cumpărate online sau primite de la prieteni sau familie, mai degrabă decât de la magazinele specializate sau de la dispensarele autorizate de THC.

Vitamina E este folosită în mai multe produse, precum loțiuni și în suplimente, însă CDC a spus că există o „mare diferență” între a pune vitamina E pe piele și a o înghiți sub formă de pastilă sau inhalarea acesteia sub formă de ulei.

Dr. Jennifer Layden, ofițerul medical principal și epidemiolog de stat la Departamentul de Sănătate Publică din Illinois, a declarat în comunicatul de presă că, în Illinois, au descoperit că majoritatea persoanelor bolnave utilizaseră produse cu THC și că acestea proveneau din „surse informale”. În Illinois, a spus ea, nu au existat cazuri asociate cu programul medical al statului privind marijuana.

Dr. Anne Schuchat, directorul adjunct principal al CDC, a declarat că va caracteriza această concluzie ca o descoperire importantă în ancheta agenției, deși este nevoie de mai multe teste.

„Aceste noi descoperiri sunt importante”, a spus Schuchat în timpul unui briefing de presă vineri. „Avem un vinovat sigur”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar subteran puternic fortificat în apropierea uzinei nucleare de la Natanz,......
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...