Google înăspreşte regulile pentru reclamele politice

Gigantul american Google a anunţat miercuri o înăsprire a regulilor în materie de reclame politice, dar nu va încerca să stabilească veridicitatea lor decât în cazuri excepţionale, relatează AFP.
Economica.net - J, 21 nov. 2019, 11:22
Google înăspreşte regulile pentru reclamele politice

Luând poziţie după Twitter, care a optat pentru o interdicţie pur şi simplu, şi Facebook, adeptă a unei mai mari toleranţe în numele libertăţii de expresie, Google a transmis că „nimeni nu poate statua asupra tuturor afirmaţiilor şi insinuărilor politice”.

„Indiferent dacă e vorba de un candidat la alegerile legislative sau de plasarea unui anunţ pentru mobilă de birou, aplicăm aceleaşi reguli pentru toată lumea, nu există nicio excepţie”, a spus Scott Spencer, vicepreşedinte al grupului, însărcinat cu publicitatea.

Gigantul din domeniul tehnologiei, care îşi obţine din publicitate majoritatea covârşitoare a veniturilor, vrea totuşi să interzică publicarea de mesaje ostentativ false (cum ar fi o dată falsă a unui scrutin sau un anunţ fals privind moartea unui candidat) sau să împiedice ca un grup ultraspecific de alegători să fie ţinta unor mesaje false.

Aceste modificări vor fi puse în practică de săptămâna viitoare în Marea Britanie, prin urmare înaintea organizării de alegeri legislative la 12 decembrie. Măsurile vor fi aplicate până la sfârşitul anului în restul Uniunii Europene şi, începând cu 6 iunie 2020, peste tot în lume.

Motorul de căutare dominant încearcă să lupte împotriva aşa-numitelor ‘deep fake’-uri (fotografii sau videouri trucate hiperrealiste) şi anunţurilor care ar putea „afecta semnificativ participarea sau încrederea în procesul electoral sau democratic”, cum ar fi afirmaţia eronată conform căreia se poate vota prin SMS.

Însă în legătură cu problema candidaţilor care încearcă să disemineze informaţii false – principalul subiect pentru mulţi aleşi -, poziţia Google se apropie de cea a Facebook.

„Recunoaştem că un dialog politic solid constituie o parte importantă a democraţiei şi nimeni nu poate să statueze rezonabil asupra tuturor afirmaţiilor politice, contraafirmaţiilor şi insinuărilor”, precizează Scott Spencer.

„Suntem de părere că în final nu vom interzice decât un număr foarte limitate de reclame politice”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...