Lista membrilor viitoarei Comisii Europene a fost validată

Statele membre ale Uniunii Europene au validat luni lista celor propuşi să fie membri ai Comisiei Europene până la 31 octombrie 2024, relevă un comunicat al Consiliului UE, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 25 nov. 2019, 11:42
Lista membrilor viitoarei Comisii Europene a fost validată

Lista va fi supusă miercuri votului Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Potrivit AFP, pe listă nu se află niciun reprezentant al Regatului Unit, în contextul în care această ţară va părăsi UE cel târziu la 31 ianuarie 2020.

Regatul Unit încă este membru al Uniunii Europene, iar executivul comunitar şi ‘Cei 27’ au reamintit Londrei că desemnarea unui comisar european este una dintre obligaţiile sale.

Totuşi, guvernul britanic a refuzat să facă acest lucru, explicându-şi poziţia printr-o regulă internă care prevede că Regatul Unit nu trebuie să procedeze la o desemnare pentru o asemenea funcţie în timpul unei perioade ce precede alegerile, prevăzute pentru 12 decembrie.

Consiliul a ”luat notă” de neprezentarea unui candidat britanic, dar acest lucru nu poate submina funcţionarea normală a Uniunii şi a instituţiilor sale şi, în consecinţă, nu poate constitui un obstacol în numirea viitoarei Comisii”, subliniază textul adoptat luni dimineaţă de miniştrii din statele membre.

Pentru a proteja juridic deciziile luate de noua Comisie, Comisia Europeană în exerciţiu a lansat o procedură de infringement contra Regatului Unit pentru neîndeplinirea obligaţiilor sale de stat membru al UE.

Executivul UE, care se bazează pe un aviz al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), susţine că un stat membru nu se poate prevala de prevederi legale interne pentru a justifica nerespectarea obligaţiilor ce decurg din legislaţia comunitară.

Lista validată luni de Consiliul UE îi cuprinde pe Thierry Breton, Helena Dalli, Valdis Dombrovskis, Elisa Ferreira, Mariya Gabriel, Paolo Gentiloni, Johannes Hahn, Phil Hogan, Ylva Johansson, Věra Jourova, Stella Kyriakides, Janez Lenarcic, Didier Reynders, Margaritis Schinas, Nicolas Schmit, Maro? ?efcovic, Kadri Simson, Virginijus Sinkevicius, Dubravka ?uica, Frans Timmermans, Jutta Urpilainen, Adina Vălean, Olivér Varhelyi, Margrethe Vestager, Janusz Wojciechowski, care se adaugă lui Josep Borrell Fontelles, numit Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.

Noua Comisie Europeană va fi condusă de Ursula von der Leyen, votată de Parlamentul European în funcţia de preşedinte în luna iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la Bruxelles să ceară accelerarea lucrărilor pentru a reduce factorii care......
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul ...
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...