Obligaţiunile Patria Bank au fost aprobate pentru a fi listate la Bursa de Valori Bucureşti

Patria Bank anunţă aprobarea listării la Bursa de Valori Bucureşti a obligaţiunilor subordonate, negarantate şi neconvertibile în euro emise de bancă în cadrul plasamentului privat desfăşurat la jumătatea lunii septembrie 2019.
Economica.net - lun, 25 nov. 2019, 16:41
Obligaţiunile Patria Bank au fost aprobate pentru a fi listate la Bursa de Valori Bucureşti

Potrivit unui comunicat al băncii, remis luni AGERPRES, în cadrul ofertei, încheiată cu succes în doar două zile de la deschidere, au fost emise un număr de 10.000 de obligaţiuni cu o valoare nominală de 500 de euro per obligaţiune şi o valoare totală de 5.000.000 euro. Dobânda este de 6,5% pe an.

„Emisiunea de obligaţiuni şi listarea acestora la bursă reprezintă paşi importanţi ce reiterează interesul băncii de a utiliza mecanisme de finanţare prin piaţa de capital (prin emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni). Astfel, strategia de finanţare prin piaţa de capital va continua şi în viitor. Interesul crescut al investitorilor manifestat pentru emisiunea din luna septembrie confirmă tendinţa de creştere a băncii, rezultatele pozitive înregistrate în primele 9 luni de activitate din acest an, fiind în aceeaşi linie: rezultat operaţional pozitiv de 18,8 milioane lei şi profit net de 5,8 milioane lei. Acest rezultat arată o evoluţie pozitivă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018: venitul net bancar a înregistrat o creştere de 11% (prin creşterea veniturilor nete din dobânzi cu 16,5% şi a veniturilor nete din comisioane cu 17,5%) pe fondul continuării acţiunilor menite să consolideze o structură bilanţieră optimă (îmbunătăţirea indicatorului ‘credite brute/depozite’ – de la 57% la 31 decembrie 2018 la 65% la 30 septembrie 2019 şi o creştere a ponderii creditelor nete în total active – de la 45% la 31 decembrie 2018 la 51% la 30 septembrie 2019)”, se spune în comunicat.

Listarea la bursă a obligaţiunilor va fi marcată prin organizarea unui eveniment de deschidere oficială a şedinţei de tranzacţionare la sediul BVB.

Patria Bank este o bancă românească listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă la nivel naţional, dedicată creşterii gradului de bancarizare în România şi susţinerii antreprenorilor locali.

Grupul Patria Bank este deţinut majoritar de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN şi SAI Patria Asset Management.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...