Pesta porcină – ANSVSA: 774 de focare, în 261 de localităţi din 28 de judeţe

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 261 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 774 de focare, între care 15 sunt în exploataţii comerciale şi patru în exploataţii de tip A, iar în alte şase judeţe există doar cazuri la mistreţi, conform datelor transmise marţi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 26 nov. 2019, 12:15
Pesta porcină - ANSVSA: 774 de focare, în 261 de localităţi din 28 de judeţe

Numărul focarelor active se află în scădere faţă de 18 noiembrie, când s-au consemnat 792 de focare în 260 de localităţi, dar în 26 de judeţe.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 539.865 de porci afectaţi de boală şi există 2.346 de cazuri la mistreţi.

În anul 2018, numărul porcilor afectaţi de PPA a reprezentat 9,3% din efectivul de suine din ţara noastră, în timp ce, pentru primele zece luni ale lui 2019, procentul este de 3,7%.

Conform datelor ANSVSA, în total au fost stinse 2.022 de focare, cele mai multe – 586 – în judeţul Tulcea (dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A), 172 de focare în judeţul Brăila (dintre care 12 în exploataţii comerciale), 164 de focare în judeţul Teleorman, 160 de focare în judeţul Dolj, 150 de focare în judeţul Ialomiţa şi 121 de focare în judeţul Călăraşi (dintre care 4 focare în exploataţii comerciale).

Până marţi, 26 noiembrie 2019, au fost despăgubiţi 13.682 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 330,45 de milioane de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

„Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie”, spun reprezentanţii ANSVSA.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...