Obligaţiunile Patria Bank sunt listate, începând de miercuri, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti

Obligaţiunile Patria Bank, emise în urma unui plasament privat intermediat de Tradeville în perioada 16-17 septembrie, care a atras subscrieri totale de 8,49 milioane de euro, sunt listate, începând de miercuri, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mie, 27 nov. 2019, 16:30
Obligaţiunile Patria Bank sunt listate, începând de miercuri, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti

„Listarea survine la două luni după plasamentul privat încheiat anticipat în doar două zile ca urmare a supra-subscrierii cu 69,8% a sumei-ţintă stabilită de către emitent, acesta reprezentând cel mai mare plasament privat şi primul în valută intermediat de Tradeville, lider de piaţă în tranzacţionarea online la bursă din România. Numărul total de obligaţiuni emise de Patria Bank este de 10.000, acestea fiind obligaţiuni subordonate, negarantate şi neconvertibile cu scadenţa în luna septembrie 2027 şi o valoare nominală de 500 euro/obligaţiune. Dobânda obligaţiunilor este de 6,50%/an, plătibilă semestrial”, se arată în comunicatul transmis de Bursa de Valori Bucureşti.

Subscrierea minimă în plasamentul privat de emitere a obligaţiunilor a fost de 25.000 de euro. Începând de miercuri, obligaţiunile Patria Bank pot fi cumpărate la bursă de către orice persoană fizică sau juridică, simbolul de tranzacţionare al acestora fiind PBK27E.

„Ne bucură să vedem emisiunea de obligaţiuni subordonate Patria Bank listată la BVB atât pentru că este vorba de o companie deja listată care continuă să utilizeze mecanismele de finanţare ale pieţei de capital, cât şi pentru că fiecare rundă de finanţare realizată pe bursă este o dovadă în plus că piaţa de capital este o platformă de finanţare utilă pentru orice companie, indiferent de mărimea sa. Putem spune că anul 2019 a stat sub semnul obligaţiunilor, uitându-ne la cele 12 emisiuni de obligaţiuni emise de companii pentru a atrage finanţare de la investitorii din piaţa de capital, precum şi uitându-ne la sumele atrase, care au variat între 200.000 de euro şi 500 milioane de euro”, a declarat Adrian Tănase, director general al BVB.

În context, Daniela Iliescu, directorul general al Patria Bank, a subliniat că s-au făcut paşi importanţi pentru evoluţia băncii, respectiv obţinerea unui rezultat pozitiv în primele 9 luni de activitate şi emisiunea şi listarea la Bursă a obligaţiunilor subordonate. „Acestea sunt rezultate care ne confirmă încrederea în strategia noastră de dezvoltare, ce include utilizarea mecanismelor de finanţare prin piaţa de capital şi în viitor”, spune Daniela Iliescu.

Reprezentantul Tradeville a afirmat la rândul său că este încrezător în potenţialul de creştere a pieţei obligaţiunilor din România, care a primit încă o confirmare prin plasamentul privat al Patria Bank, încheiat cu o subscriere de 170% în numai două zile. „Suntem convinşi că investitorii au la dispoziţie o oportunitate de plasare a economiilor la o dobândă atractivă si speram sa atragem oameni noi in piata cu astfel de instrumente. De altfel, bursa a devenit o alternativă de finanţare tot mai atractivă pentru companii şi ne aşteptăm la cât mai mulţi emitenţi interesaţi să facă acest pas”, este de părere Mihaela Bâciu, director general Tradeville.

Interesul crescut al investitorilor manifestat pentru emisiunea din luna septembrie confirmă tendinţa de creştere a Patria Bank, rezultatele pozitive înregistrate în primele 9 luni de activitate din acest an fiind în aceeaşi linie: rezultat operaţional pozitiv de 18,8 milioane lei şi profit net de 5,8 milioane lei. Acţiunile băncii sunt tranzacţionate, la rândul lor, la Bursa de Valori Bucureşti, cu simbolul PBK.

Tradeville a împlinit 25 de activitate ca broker pe piaţa de capital, în 2019, fiind lider de piaţă în rândul brokerilor de retail. În ultimul an şi jumătate, a intermediat 7 plasamente private de obligaţiuni corporative şi acţiuni, pentru companii din diferite industrii: Norofert (îngrăşăminte organice) Raiko Transilvania (sisteme pluviale), Bittnet (servicii IT), MW Green Power (producător de electricitate din surse regenerabile), Ascendia (e-learning), respectiv Patria Bank.

Patria Bank este o bancă românească listată la BVB, cu prezenţă la nivel naţional, dedicată creşterii gradului de bancarizare în România şi susţinerii antreprenorilor locali. Grupul Patria Bank este deţinut majoritar de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN şi SAI Patria Asset Management.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...