Două treimi dintre turiştii români îşi vor petrece vacanţa de iarnă în România

Peste 62% dintre români își vor petrece vacanța de iarnă în România, potrivit unui studiu realizat de OLX Cazare și Turism, iar printre cele mai populare destinații montane se numără Poiana Brașov, Predeal, Sinaia, Bușteni și Vatra Dornei.
Economica.net - J, 28 nov. 2019, 12:44
Două treimi dintre turiştii români îşi vor petrece vacanţa de iarnă în România

În clasamentul general, care ține cont de toate criteriile analizate în cadrul studiului, pe prima poziție s-a situat Poiana Brașov (25%) urmată la o distanță considerabilă de Sinaia (11%), Predeal (9%), Bușteni (6%) și Vatra Dornei (6%). Românii și-au manifestat o preferință clară pentru Poiana Brașov, fiind stațiunea care a ieșit pe primul loc în cazul tuturor criteriilor analizate. De asemenea, stațiunea a fost prima opțiune atât pentru familii și cupluri, cât și pentru tineri.

Atunci când vine vorba despre raportul calitate-preț, românii care au participat la realizarea studiului au poziționat Poiana Brașov pe primul loc (14%), pe locul doi – Sinaia (9%), urmată de Predeal și Bușteni (8% fiecare), apoi de Vatra Dornei (7%) și Rânca (6%).

Topul stațiunilor în funcție de calitatea pârtiei

Când vine vorba de accesul la pârtie și de calitatea pârtiei, românii și-au manifestat preferința pentru Poiana Brașov (29%), stațiune urmată de Predeal (14%), Sinaia (9%) și Bușteni (6%). Stațiunea cu cele mai apreciate peisaje este tot Poiana Brașov (20%), urmată de Sinaia și Bușteni (9% fiecare), iar locul trei este ocupat de stațiunea Bâlea Lac (8%).

Topul stațiunilor în funcție de calitatea serviciilor

Poiana Brașov (22%) se află în continuare în topul stațiunilor cu cea mai bună mâncare, fiind urmată de Sinaia (10%), iar apoi, la egalitate, pe locul trei se află Predeal și Vatra Dornei (8% fiecare). Românii care aleg să meargă cu mașina personală au notat următoarele stațiuni ca fiind cele mai accesibile: Poiana Brașov (22%), Sinaia (13%) și Predeal (9%). De asemenea, respondenții au considerat că Poiana Brașov este și cea mai luxoasă stațiune montană din țară (41%).

Planurile românilor pentru concediul de anul acesta

Peste 62% dintre respondenți și-au exprimat dorința de a-și petrece concediul de iarnă în România, în timp ce 11% nu vor merge nicărieri. Românii care au ales România ca destinație vor merge în Poiana Brașov (28%), Predeal și Sinaia (10% fiecare) și Vatra Dornei (7%). Printre celelalte destinații amintite de respondenți s-au numărat Austria și Elveția (4% fiecare).

Întrebați care sunt motivele pentru care preferă să își petreacă vacanța în România, respondenții au amintit următoarele motive: prețul accesibil (33%), peisajele impresionante (19%), timpul optim de ajuns la destinație (11%), activitățile și accesul la pârtie (10%). De asemenea, respondenții au mai menționat că preferă să își petreacă vacanța de iarnă în țară pentru că pot folosi tichetele de vacanță (4%).

Când vine vorba de planificarea vacanței de iarnă, cei mai mulți românii se hotărăsc cu mai puțin de o lună înainte (33%), urmați de cei care își organizează vacanța cu trei-șase luni înainte (30%).

Studiul a fost realizat în luna noiembrie 2019, printr-un chestionar online aplicat vizitatorilor OLX.ro. Eșantionul cuprinde 2.835 de respondenți din toate regiunile țării.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...