România a urcat 17 poziţii în clasamentul PwC Paying Taxes 2020. Ţara ocupă locul 32 din 190

România a urcat 17 poziţii în clasamentul global PwC Paying Taxes 2020, parte a raportului Doing Business al Băncii Mondiale, şi se situează în acest an pe locul 32 după ce, în 2018, ţara a ocupat poziţia 49.
Economica.net - J, 28 nov. 2019, 15:42
România a urcat 17 poziţii în clasamentul PwC Paying Taxes 2020. Ţara ocupă locul 32 din 190

„România devansează, în acest an, alte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Cehia (locul 53), Slovacia (55), Ungaria (locul 56), Polonia (76) şi Bulgaria (97). Cele mai bune performanţe regionale continuă să le înregistreze Ţările Baltice: Estonia (poziţia 12), Letonia (16), şi Lituania (18)”, se arată într-un comunicat al PwC, remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, evoluţia României se datorează reducerii cu 20 de puncte procentuale, de la 40% la 20%, a ratei totale de impozitare pentru o companie medie. Conform metodologiei utilizate în cadrul raportului, rata totală de impozitare ia în calcul doar obligaţiile fiscale ale unei companii medii/angajator ca pondere în profit.

Consultanţii PwC atrag însă atenţia că transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat a diminuat artificial sarcina angajatorilor iar reducerea ratei de impozitare este un efect al acestei măsuri.

„Acest salt al României în clasamentul global s-a produs ca urmare a îmbunătăţirii semnificative a unuia dintre indicatori, respectiv cel care măsoară rata totală de impozitare. Este vorba de un efect al transferului contribuţiilor de asigurări de la angajatori la angajaţi care a diminuat artificial sarcina angajatorilor. România este singura ţară din Uniunea Europeană care a mutat aproape integral contribuţiile la angajaţi, dar, aşa cum ştim, angajatorii plătesc şi contribuţiile care le revin angajaţilor. Astfel, în practică, obligaţiile fiscale ale companiei au rămas similare”, declară Daniel Anghel, liderul serviciilor fiscale şi juridice, PwC România.

În ceea ce priveşte ceilalţi indicatori, situaţia este neschimbată faţă de clasamentul realizat anul trecut. Astfel, timpul necesar pentru plata obligaţiilor a rămas la acelaşi nivel de 163 de ore pe an. Comparativ, la nivel regional este nevoie, în medie, de 213 de ore. O companie medie din România trebuie să efectueze 14 plăţi anual, similar cu situaţia de anul trecut şi cu media regională de 14,4 plăţi.

„Multe state au reuşit în ultimii ani să facă plata taxelor mai simplă datorită tehnologiei. Fie că este vorba de metode de raportare şi plată care uşurează viaţa contribuabililor, fie de monitorizare şi control care eficientizează combaterea fraudei, digitalizarea administraţiei fiscale contribuie la o conformare fiscală mai bună şi, implicit, la o colectare mai mare a taxelor. Din această perspectivă observăm că România nu a făcut progrese de la un an la celălalt. Anunţul recent al autorităţilor privind demararea licitaţiei pentru achiziţia SAF-T (Fişierul Standard de Audit, n.r.) este un pas foarte important în direcţia digitalizării administraţiei fiscale”, explică Daniel Anghel.

Raportul global evidenţiază avantajele semnificative pe care le oferă administraţiile fiscale contribuabililor dacă adoptă tehnologia. Atât în Brazilia, cât şi în Vietnam, timpul necesar pentru a respecta obligaţiile fiscale a fost cu 23% mai mic în 2018 decât în 2017 şi în alte state au înregistrat reduceri mari ale numărului de plăţi de impozite.

Potrivit PwC, la nivel regional, se observă deteriorarea poziţiei Poloniei, care a coborât 8 locuri faţă de anul trecut, ca urmare a creşterii numărului de raportări fiscale. Aceeaşi evoluţie a înregistrat Bulgaria care a coborât 5 poziţii, Cehia a coborât opt poziţii şi Slovacia 7. În schimb, Ungaria şi-a îmbunătăţit mult poziţia în clasament, urcând 30 locuri, până pe 56.

La nivel global, uşurinţa cu care o companie medie îşi poate plăti taxele şi impozitele a rămas relativ stabilă la nivelul tuturor celor patru indicatori: timpul necesar (234 ore), numărul de plăţi (23,1), rata totală de impozitare (40,5%) şi un indice de înregistrare (60,9 din 100).

Clasamentul, aflat la a 14-a ediţie, include 190 de ţări şi se bazează pe analiza indicatorilor valabili pentru anul 2018 şi ia în calcul numărul plăţilor realizate de o firmă medie pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale, orele necesare conformării cu legislaţia fiscală şi rata totală de impozitare, adică ponderea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor suportate de o firmă ca procent din profituri.

PwC este o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...