Vreme rece, ninsori şi depuneri de polei, până marţi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o informare de vreme rece, ninsori şi depuneri de polei, valabilă până marţi dimineaţa în majoritatea regiunilor ţării, scrie Agerpres.
Economica.net - D, 01 dec. 2019, 18:57
Vreme rece, ninsori şi depuneri de polei, până marţi dimineaţa

Astfel, în intervalul 2 decembrie, ora 07:00 – 3 decembrie, ora 10:00, aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării. În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă.

În Banat, în sudul Crişanei şi în centrul şi sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitaţii mixte. În cursul nopţii de luni spre marţi (2/3 decembrie) şi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii slabe sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare se vor semnala şi în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.

La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70-80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spaţii mai mici şi în celelalte zone, cu viteze în general de 45-55 km/h.

În prima parte a săptămânii, vremea se va menţine rece mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

La nivelul Capitalei, pe parcursul zilei de luni, 2 decembrie, cerul va fi variabil, dar în orele dimineţii vremea va fi rece, cu valori termice de minus 4 – minus 2 grade Celsius şi condiţii de ceaţă. La amiază, temperatura aerului va creşte până la o maximă de 5-6 grade.

În a doua parte a nopţii de luni spre marţi (2/3 decembrie) şi în dimineaţa zilei de marţi, cerul va fi noros şi va creşte probabilitatea pentru precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. Minima termică de marţi dimineaţa va fi de 0-1 grad Celsius. Vântul va sufla slab şi moderat.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia, o măsură anticipată de pieţele financiare, dar combătută de......
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat miercuri mesajul preşedintei ...
CASS plătită obligatoriu prin declaraţia unică a adus 3 miliarde de lei la Sănătate în 2025, triplu faţă de 2023, efectul modificării Codului fiscal – analiză exclusivă
CASS plătită obligatoriu prin declaraţia unică a adus 3 miliarde de lei la Sănătate în 2025, triplu faţă de 2023, ...
Persoanele fizice care au avut obligaţia declarării şi plăţii CASS, plafonat, pentru veniturile extrasalariale încasate, ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu tronsonul care ar putea fi dat în trafic luna viitoare
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu tronsonul care ar putea fi dat în trafic luna viitoare
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi, din dronă și de la sol, cu secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș ...