Marian Lupu ameninţă cu dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a declarat vineri că va cere dizolvarea Parlamentului dacă acesta nu va decide în scurt timp data alegerilor prezidenţiale.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 13:59

„Dacă într-o perioadă scurtă de timp procesul nu avansează, mă voi adresa Curţii Constituţionale pentru a stabili circumstanţele care permit dizolvarea parlamentului”, a declarat Marian Lupu. El a lăsat să se înţeleagă că oferă Parlamentului timp până spre mijlocul lunii martie.

Marian Lupu a făcut această declaraţie după ce parlamentul a eşuat vineri pentru a treia oară în tentativa de a stabili data alegerilor prezidenţiale, din cauza opoziţiei Partidului Liberal.

Liberalii condiţionează stabilirea datei cu identificarea candidatului. Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat au propus deja doi candidaţi, dar liberalii l-au respins pe primul, iar pe al doilea susţin că nu-l cunosc.

În ultimii aproape trei ani două parlamente au fost dizolvate din cauza nealegerii şefului statului.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...