Proiect destinat parcării bicicletelor în spaţii publice, adoptat de Senat

Senatorii au adoptat, luni, un proiect legislativ iniţiat de liberali care vizează luarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţii publice.
Economica.net - lun, 02 dec. 2019, 16:51
Proiect destinat parcării bicicletelor în spaţii publice, adoptat de Senat

Proiectul propune încurajarea utilizării pe scară largă a bicicletei atât în mediul urban, cât şi în cel rural.

În acest scop, propunerea vizează dotarea clădirilor publice sau de utilitate publică, a pieţelor agroalimentare, târgurilor, autogărilor şi staţiilor de cale ferată ce deservesc trafic de călători cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum zece biciclete, cât şi montarea pe perioada staţionării acestora a unor dispozitive antifurt.

Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor menţionate urmează să fie suportate din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz, se arată în expunerea de motive.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Guvernul din Grecia plafonează dimensiunea hotelurilor și interzice construcțiile la mai puțin de 25 de metri de mare pentru a opri turismul de masă în zonele aglomerate....
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Investițiile în turismul din Grecia se mențin la un nivel uriaș comparativ cu cel din România. Conform INSETE, investițiile ...
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe șoseaua Colentina din București. Un restaurant și trei spații ...
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră în Liban
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră ...
Armata israeliană a trecut râul Litani și își extinde operațiunea terestră din Liban. Benjamin Netanyahu anunță ...