Peste trei sferturi dintre gospodăriile din România au acces la reţeaua de internet de acasă – INS

Peste trei sferturi dintre gospodăriile din România, respectiv 75,7%, au acces la reţeaua de internet de acasă în 2019, în creştere cu 3,3 puncte procentuale faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 06 dec. 2019, 08:15
Peste trei sferturi dintre gospodăriile din România au acces la reţeaua de internet de acasă - INS

Conform INS, circa 61,8% din totalul gospodăriilor din România care au acces la reţeaua de internet de acasă sunt localizate în mediul urban.

În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (aproape 6 din 7 gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Vest şi Nord-Vest. Cele mai mici ponderi sunt înregistrate de regiunile Nord-Est (70,6%) şi Sud-Muntenia (70,9%).

Tipurile de conexiune folosite la accesarea internetului de acasă sunt în proporţie de 78,4% conexiunile broadband fixe (conexiunile de bandă largă fixe), urmate de conexiunile broadband mobile (64,2%) şi de conexiunile narrowband (9,7%).

Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, proporţia celor care au folosit vreodată internetul a fost de 82,3%, din care 89,4% în ultimele 3 luni. Dintre utilizatorii curenţi, 77% folosesc internetul cu frecvenţă zilnică sau aproape zilnică, în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de anul anterior (77% faţă de 75,5%).

Pe regiuni de dezvoltare, ponderea persoanelor care au utilizat vreodată internetul a fost de 91,7% în regiunea Vest care constituie cel mai ridicat procent din ţară, urmată de regiunile Bucureşti – Ilfov (90,4%) şi Nord – Vest (86,9%). La polul opus se află regiunile Sud-Muntenia (77,3%) şi Sud-Est (75,2%).

Proporţia bărbaţilor care folosesc sau au folosit vreodată internetul este puţin mai mare decât cea a femeilor: 83,6% faţă de 81,1%, diferenţa fiind de 2,5 puncte procentuale, în creştere faţă de anul anterior când se înregistra o diferenţă de 1,8 puncte procentuale.

Ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, ponderea persoanelor care utilizează internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 95,9% în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani este de 59,9%.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...