Cheltuielile cu publicitatea la TV au suferit în 2019 cel mai mare declin de după criză

Cheltuielile globale cu publicitatea pe televizor au scăzut cu aproape 4% în 2019, cel mai mare declin înregistrat după criza economică din 2009, acesta fiind un nou semn că industria de publicitate se îndreaptă în direcţia în care se duc privitorii, adică spre Internet, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 09 dec. 2019, 18:03
Cheltuielile cu publicitatea la TV au suferit în 2019 cel mai mare declin de după criză

În pofida scăderii cheltuielilor cu publicitatea la TV, pe ansamblu cheltuielile totale cu publicitatea au crescut pentru al 10-lea an consecutiv, graţie în special cheltuielilor cu publicitatea digitală, care au crescut cu 15% în 2019. Pentru prima dată în istorie, cheltuielile cu publicitatea digitală au reprezentat în 2019 mai mult de jumătate din cheltuielile globale cu publicitatea, fiind responsabile pentru 306 miliarde dolari din cele 595 miliarde dolari cheltuite la nivel mondial, potrivit unui raport al firmei de cercetare de piaţă Magna Global.

Televiziunea tradiţională a pierdut privitori în ultimii ani, pe măsură ce consumatorii au renunţat la serviciile de televiziune prin cablu şi satelit în favoarea serviciilor online precum Netflix şi YouTube. Acest fenomen a fost unul evident în SUA, cea mai mare piaţă de media din lume, şi ar urma să continue să se accelereze pe măsură ce o serie de giganţi din industria de media precum Walt Disney Co. şi AT&T Inc. îşi vor lansa propriile lor servicii de streaming.

Anterior, industria de televiziune a putut să compenseze scăderea numărului de telespectatori prin perceperea unor tarife mai mari. În prezent însă scăderea numărului de telespectatori depăşeşte creşterea preţurilor pentru publicitatea la TV. Aşa-numita televiziune liniară a înregistrat o scădere de audienţă de 10% în SUA, Australia şi China, potrivit lui Vincent Letang, autorul raportului. În ceea ce priveşte canalele europene de televiziune au suferit scăderi de 7% până la 8% în rândul telespectatorilor cu vârsta între 18 şi 49 de ani, o situaţie mai grav comparativ cu declinul de 5% înregistrat anul trecut.

„Aproape peste tot, vedem cum audienţa liniară înregistrează scăderi de două cifre sau o singură cifră dar cu valori mari”, a precizat Vincent Letang. Acesta a dat vina pe proliferarea serviciilor de streaming, care au cucerit Europa la câţiva ani mai târziu după SUA, precum şi pe încetinirea economiilor din regiune.

În schimb, cheltuielile cu publicitatea la radio s-au stabilizat în 2019 în timp ce panourile publicitare au reprezentat singura formă de media tradiţională care a înregistrat o creştere a cheltuielilor cu publicitatea. Acest lucru se datorează faptului că marile companii din sectorul tehnologiei (precum Facebook, Apple, Amazon, Netflix şi Google) utilizează panouri publicitare pentru a-şi promova serviciile.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a achiziţionat în secret un satelit spion chinez, ceea ce i-a înlesnit Republicii islamice capacitatea de a lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu înainte de armistiţiul......
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis demararea, din nou, a procedurilor ...
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi ...
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna ...