Orban anunţă că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi desfiinţat

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi desfiinţat, considerând că a fost o şmecherie electoralistă, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 10 dec. 2019, 15:37
Orban anunţă că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi desfiinţat

Orban a afirmat că prin acest fond li s-a dat iluzia unor primari că pot realiza proiecte de investiţii fără a exista prevederi bugetare în acest sens.

„Chiar m-au întrebat la Asociaţia Municipiilor ce avem de gând cu Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Răspunsul meu a fost foarte clar, trebuie desfiinţat. Asta este o şmecherie electoralistă în care li s-a dat iluzia unor primari că pot să realizeze nişte proiecte de investiţii fără să existe prevederi bugetare, fără să existe banii necesari pentru susţinerea acestor obiective de investiţii în buget. Deci Fondul de Dezvoltare şi Investiţii trebuie desfiinţat”, a declarat Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

În 15 noiembrie 2018, Guvernul a adoptat Ordonanţa privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care ar urma să aibă o capitalizare de circa 9 miliarde de lei. Ulterior, vor fi stabilitate şi companiile care intră în Fond, a anunţat atunci ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit News.ro.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat încă de atunci că va depune plângere penală pe numele premierului de atunci Viorica Dăncilă şi a ministrului Eugen Teodorovici, considerând că legea a fost gândită de Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov ”la iniţiativa unor grupuri de interese din Israel şi Rusia”.

Liderul PSD din acel moment, Liviu Dragnea, afirma, referitor la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, că nu este afectat deficitul bugetar, nu sunt afectate plafoanele şi că „tot acest mecanism economico-financiar a fost luat în calcul atunci când s-a construit bugetul”.

Te-ar mai putea interesa și
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% dintre băncile centrale se așteaptă ca ponderea aurului în rezervele......
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează ...
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...