Steven van Groningen: Mediul de afaceri vrea un dialog cu Guvernul pentru a ajuta România să-şi atingă potenţialul

Mediul de afaceri îşi doreşte să aibă un dialog cu Guvernul pentru a ajuta România să-şi atingă potenţialul, iar ce ne doare pe noi este instabilitatea legislativă, lipsa infrastructurii şi procedurile administrative complexe, a declarat, marţi seara, Steven van Groningen, preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia şi CEO al Raiffeisen Bank.
Economica.net - mar, 10 dec. 2019, 16:25
Steven van Groningen: Mediul de afaceri vrea un dialog cu Guvernul pentru a ajuta România să-şi atingă potenţialul

„În România, Concordia reprezintă peste 300.000 de angajaţi, 1.500 de companii mici şi mari cu capital românesc şi internaţional. Industriile pe care le reprezentăm sunt automotive, hotelier, transport, energie şi domeniul financiar-bancar. Ne dorim să avem un dialog cu Guvernul pentru a ajuta România să-şi atingă potenţialul care clar există. Pentru asta avem nevoie de un dialog. Tot ce ne dorim este o Românie mai dezvoltată şi mai prosperă. Acum câteva zile sau chiar ieri s-a lansat ultimul Eurobarometru de către Comisia Europeană, de unde reiese clar ce avem de făcut. Ce ne doare pe noi, mediul de afaceri, este instabilitatea legislativă, lipsa infrastructurii şi complexitatea procedurilor administrative. Noi sperăm să ajungem la un dialog normal, prin care să dezbatem problemele importante din societatea noastră şi să contribuim la o economie mai performantă, mai prosperă. Asta ar fi o normalitate, ca organizaţie patronală vrem să îndeplinim rolul nostru şi să facem paşi spre un dialog normal”, a spus Groningen.

Marţi seara, are loc la Bucureşti un eveniment organizat de Confederaţia Patronală Concordia, la care participă premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor patronale.

Evenimentul se desfăşoară sub forma unei dezbateri între Guvern şi patronate despre priorităţile şi perspectivele economice ale anului 2020 în România.

Te-ar mai putea interesa și
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Isabel Schnabel, membru în Comitetul Executiv al BCE, a declarat marţi că dobânzile trebuie majorate în continuare, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu şi economia surprinzător de......
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel ...
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...